Ţările europene sărbătoresc Ziua Europeană 112 şi aniversarea a 20 de ani de la decizia de a crea numărul european de urgenţă 112. Acest număr este comun pentru toate cele 27 de ţări ale Uniunii Europene şi este utilizat pentru a contacta gratuit serviciile de urgenţă.
‘Deşi există zeci de numere de urgenţă în cadrul Uniunii Europene, doar 112 poate fi folosit pentru a contacta serviciile de urgenţă (ambulanţă, pompieri şi poliţie) în orice ţară din UE. Din păcate, la 20 de ani după crearea sa, încă trei din patru europeni nu cunosc că 112 este disponibil la nivel european’, se arată în comunicat.
Cu prilejul Zilei Europene a Numărului Unic, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, administratorul SNUAU, a organizat în toate Dispeceratele 112 din România vizite ale elevilor, cadrelor didactice şi ale jurnaliştilor. Copiilor le-au fost explicate importanţa şi utilitatea Numărului Unic European de Urgenţă 112 şi modul corect de apelare. În Bucureşti, 140 de elevi au vizitat Centrul de Primire Apeluri de Urgenţă 112.
Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale (MCSI) este instituţia care are rolul de a realiza politica Guvernului în sectoarele comunicaţiilor electronice şi audiovizuale, serviciilor poştale, tehnologiei informaţiei şi în domeniul serviciilor societăţii informaţionale şi ale societăţii bazate pe cunoaştere din România.
SURSA: Agerpres