Aproape trei din zece dintre românii din mediul urban renunţă la vacanţă în acest an, iar încă 16% îşi vor reduce bugetul alocat pentru concediu, potrivit unui studiu realizat de compania de cercetare 360insights. „Alegerea de a renunţa la concediu în acest an corespunde în principal vârstnicilor, dar şi persoanelor cu nivel scăzut de venit sau fără ocupaţie (şomeri/casnice). De asemenea, cei cărora le-au fost scăzute salariile se îndreaptă spre aceeaşi opţiune&r
Aproape trei din zece dintre românii din mediul urban renunţă la vacanţă în acest an, iar încă 16% îşi vor reduce bugetul alocat pentru concediu, potrivit unui studiu realizat de compania de cercetare 360insights.
„Alegerea de a renunţa la concediu în acest an corespunde în principal vârstnicilor, dar şi persoanelor cu nivel scăzut de venit sau fără ocupaţie (şomeri/casnice). De asemenea, cei cărora le-au fost scăzute salariile se îndreaptă spre aceeaşi opţiune”, se arată în studiul 360insights.
Pe de altă parte, 36% dintre respondenţi au afirmat că nu vor reduce cheltuielile pentru vacanţă, majoritatea fiind tineri, persoane cu venituri ridicate şi cele care au în acest an venituri superioare celor din 2009.
Referitor la evoluţia veniturilor în acest an comparativ cu 2009, aproape jumătate dintre persoanele din mediul urban au spus că nivelul câştigurilor a rămas constant, iar 37% dintre respondenţi au indicat că s-au confruntat cu scăderea veniturilor.
Respondenţii al căror venit s-a menţinut la nivelul din 2009 sunt relativ optimişti, iar o treime anticipează creşterea câştigurilor într-o perioadă cuprinsă între 6 luni şi 2 ani. Totodată, 9% dintre respondenţi au arătat că veniturile lor au crescut în acest comparativ cu anul trecut, iar jumătate dintre aceştia se aşteaptă la o nouă majorare a câştigurilor în cel mult un an.
„S-au bucurat de o mărire de salariu în principal persoanele tinere, până la 34 de ani, precum şi cele educate care ocupă posturi aferente studiilor superioare pe care le au. La polul opus, scăderea veniturilor a cuprins în principal persoanele peste 35 ani, precum şi pe cele cu un nivel scăzut sau mediu de educaţie, angajate ca muncitori calificaţi sau necalificaţi”, se mai spune în studiul 360insights.
Sondajul a fost realizat în perioada aprilie – mai 2010 pe un eşantion de 800 de respondenţi din mediul urban, cu vârste cuprinse între 16 şi 64 de ani.
SURSA: Mediafax