HSBC, una dintre primele cinci banci din lume, a pus ochii pe Romania. Interesul i-a fost starnit de trei companii, Motoractive, Domenia Credit si Estima Finance, scoase la vanzare de Fondul Romano American de Investitii. Imaginati-va ce forta poate avea un grup financiar care a acordat anul trecut clientilor credite de zece ori cat PIB-ul Romaniei. Ce sa caute o asemenea banca la noi? Dupa ce ani in sir colosul multinational HSBC n-a aruncat nici macar o privire catre Europa d
HSBC, una dintre primele cinci banci din lume, a pus ochii pe Romania. Interesul
i-a fost starnit de trei companii, Motoractive, Domenia Credit si Estima Finance, scoase la vanzare de Fondul Romano American de Investitii.
Imaginati-va ce forta poate avea un grup financiar care a acordat anul trecut clientilor credite de zece ori cat PIB-ul Romaniei. Ce sa caute o asemenea banca la noi? Dupa ce ani in sir colosul multinational HSBC n-a aruncat nici macar o privire catre Europa de Est, concentrandu-se asupra operatiunilor din Asia si Orientul Mijlociu, brusc, numele bancii apare pe lista scurta a institutiilor financiare interesate de cumpararea a trei companii romanesti de creditare.
Romanian American Enterprise Fund (RAEF) a decis, in toamna anului trecut, sa vanda trei companii pe care le-a infiintat si in care controleaza pachetele majoritare – Motoractive (specializata in leasing), Domenia Credit (axata pe credit ipotecar) si Estima Finance (companie de consumer finance). “Dezvoltarea exploziva a creditarii populatiei a atras atentia marilor jucatori internationali. In primul rand, marile banci au pus ochii pe noi, interesate sa intre pe piata est-europeana. Toti marii competitori din tarile vestice au sesizat mutarea Cetelem (divizia de consumer finance a BNP Paribas, care a achizitionat anul trecut Credisson, n.r.). Am primit un numar foarte mare de scrisori din partea unor grupuri si banci europene”, explica Horia Manda, Senior vice president & chief investment officer al RAEF.
La inceput, au fost discutii, tatonari. “Interesul a baleiat de la o companie la alta, dar au fost si unii interesati de toate trei. Dat fiind numarul mare al pretendentilor, am inceput un proces de selectie, in urma caruia au ramas patru nume pe lista finala, pentru due diligence in detaliu”, povesteste Manda. Lista scurta, potrivit mai multor surse apropiate tranzactiei, includea Societe Generale, HSBC, fondul de investitii AIG si GE Capital – divizia de investitii a General Electric. “In momentul de fata, suntem in discutii finale cu unul singur, iar semnarea va avea loc pana la sfarsitul acestei luni”, spune seful de la RAEF. si ceilalti actionari minoritari din cele trei companii, banca germana de dezvoltare DEG, BERD si retailerul Domo au hotarat sa vanda.
Cine isi va adjudeca potul? Manda a refuzat sa dezvaluie numele castigatorului. “Cumparatorul este unul dintre cele mai mari grupuri financiare din lume, care nu este inca prezent pe piata romaneasca”, s-a limitat acesta sa raspunda. “Oricum, este unul din numele vehiculate in presa”.
Dar singurele nume vehiculate pana acum ca facand parte din lista scurta au fost Caja de Madrid si HSBC, primul dintre ele nefiind insa pe lista scurta. Asadar, urmand firul logic, ar ramane in picioare varianta HSBC. Mai mult, tot din spusele sefului RAEF, cum ca finalistul este un mare grup financiar care nu are inca activitati in Romania, tot HSBC s-ar inscrie in aceasta categorie. “Singurul nume de aceasta talie prezent pe piata romaneasca este Citigroup, si nu este vorba despre acestia”. Contactati de Capital, reprezentantii HSBC au refuzat orice comentariu.
Potrivit surselor apropiate tranzactiei, HSBC Group, prin divizia sa HSBC Financial Corporation, va plati pe cele trei companii peste 130 de milioane de euro. Pentru RAEF si partenerii sai, ar insemna o recuperare de peste cinci ori a investitiei initiale. “Am investit in Motoractive circa opt milioane de euro, iar compania a crescut de 15 ori in trei ani”. Fondul de investitii, impreuna cu asociatii, a mai investit cate 7,5 milioane de euro in Domenia Credit, respectiv Estima Finance.
Ce va face RAEF cu banii? Ce stie, bineinteles. “Banii se vor reinvesti. O parte va merge la Balkan Accession Fund (un fond de investitii nou creat – n.r.), iar restul in alte proiecte. Ne intereseaza domeniul de administrare a activelor (asset managementul), unde suntem prezenti prin compania Certinvest, dar vrem sa intram si pe piata fondurilor mutuale si a fondurilor de pensii”, spune Manda.
Indiferent ce va face RAEF cu banii, mai important este ca piata locala a serviciilor financiare a inceput sa semene tot mai mult cu ce se petrece in “lumea buna”.
Cumparatorul este unul dintre cele mai mari grupuri financiare din lume, care nu este inca prezent pe piata romaneasca.
Horia Manda,
Senior Vice President & Chief Investment Officer al RAEF
Ce se vinde
Motoractive (leasing):
• An infiintare: 1999
• Actionari: RAEF – 80%; DEG – 20%
• Indicatori 2005: active – 107 mil. euro; finantari – 95 mil. euro; profit net – 3,8 mil. euro
• Indicatori 2006 (estimare): active – 160 mil. euro; finantari – 125 mil. euro; profit net – 5,5 mil. euro
Domenia Credit (credit ipotecar):
• An infiintare: 2003
• Actionari: RAEF – 60%; BERD – 20%; DEG – 20%
• Indicatori 2005: active – 25 mil. euro; finantari – 12 mil. euro; profit net – 220.000 euro
• Indicatori 2006 (estimare): active – 47 mil. euro; finantari – 22 mil. euro; profit net – 400.000 euro
Ralfi – “Estima Finance” (consumer finance) :
• An infiintare: 2002
• Actionari: RAEF – 80%; Domo – 20%
• Indicatori 2005: active – 33 mil. USD; intermedieri – 74 mil. USD; profit net – 550.000 USD
• Indicatori 2006 (estimare): active – 89 mil. USD; intermedieri – 110 mil. USD; profit net – 2,5 mil. USD
SURSA: RAEF
Cine vrea sa cumpere
• Avand sediul central la Londra, HSBC (The Hong Kong and Shanghai Banking Corporation) este una dintre cele mai mari si mai vechi organisme financiare din lume. Infiintata in 1865, HSBC are o retea de peste 9.500 de filiale in 76 de tari si teritorii in Europa, regiunea Asia-Pacific, America de Nord si America de Sud, Orientul Mijlociu si Africa.
• HSBC este listata la bursele din Londra, Hong Kong, New York, Paris si Bermuda, avand circa 200.000 de actionari in aproximativ 100 de tari.
• Serviciile pe care institutia financiara le ofera sunt: finante personale, tranzactii bancare comerciale si corporatiste, banca de investitii, consultanta de marketing, private banking.
• In 2005, activele totale ale HSBC Group se ridicau la 1.500 de miliarde de dolari, iar profitul brut a atins 20,9 miliarde de dolari. Valoarea totala a creditelor acordate clientilor anul trecut este egala cu valoarea conturilor acestora: 740 de miliarde de dolari.