Într-un editorial pentru EVZ, Dan Andronic vorbește despre pașii în urma cărora Dăncilă a decis să se dezică de Dragnea și să își ia în propriile mâni destinul politic. Mai mult decât atât, Andronic arată cum, spre deosebire de predecesorii săi, Dăncilă poate sta liniștită, Dragnea neputându-se atinge de niciul fir de păr de-al ei.
„Trebuie spus că Viorica Dăncilă refuză să mai facă ce-i dictează Liviu Dragnea. Din perspectiva relației personale, Liviu Dragnea are de ce să-și dea cu pumnii în cap. A pierdut al treilea premier PSD, după Sorin Grindeanu și Mihai Tudose, deși a ales omul în care a crezut că vede cel mai fidel partener. Plecată de la Teleorman, Viorica Dăncilă a stat în Parlamentul European cât a vrut Liviu Dragnea, a ajuns premier propusă de el. Din perspectiva relațiilor de tip mafiot din politică îi era profund datoare. Numai că pe parcurs s-a stricat ceva,” susține Dan Andronic.
Primul pas care a stat la baza rupturii dintre Dragnea și Dăncilă ar fi fost eliminarea lui Paul Stănescu din Guvern. Următorul seism produs în relația dintre cei doi a avut loc odată cu promisiunea lui Dragnea de a-i oferi un loc la europarlamentare șefei de Cabinet a Vioricăi Dăncilă, Roxana Popa, promisiune încălcată de acesta.
”Vă aduc la cunoștință demisia din calitatea de membru, cu o vechime de 15 ani, a Partidului Social Democrat, ca urmare a îndepărtării PSD de valorile stângii europene. Demisia este valabilă de azi, 29.03.2019”, a scris Roxana Popa în momentul demisiei.
OUG de modificare a Codului Penal a ost momentul în care clinciul dintre Dragnea și Dăncilă s-a transformat într-un adevărat război, susține Dan Andronic, care aduce în discuție și o confesiune care i-a fost făcută de un lider politic, potrivit căreia Viorica Dăncilă s-a întors pur și simplu îngrozită de la o discuție de la Bruxelles cu Juncker și Timmermans, ocazie cu care cei doi ar fi amenințat-o explicit.
„La aceste presiuni s-au adăugat altele, până când Viorica Dăncilă a ales să se îndepărteze de Liviu Dragnea. A schimbat cercul de influență prin răcirea de Darius Vâlcov și aducerea lui Costin Mihalache în prim-plan, numit șef al Cancelariei. Un personaj interesant, apropiat de cercuri de influență externe similare cu cele ale lui Victor Ponta, trecut pe la CFR, CNAIR, iar potrivit CV-ului, în 2013, a făcut și cursul cu tema „Securitate și bună guvernare”, la Colegiul Național de Apărare. După cum îmi transmitea un fost coleg de-al lui Mihalache, coleg cu acesta la Academia de Poliție, după absolvire acesta s-a dus la SIE. Numai bun de consilier pentru Viorica Dăncilă,” susține Dan Andronic.
Acesta susține că Dragnea este momentan cu mâinile legate în războiul cu Viorica Dăncilă. Alegerile europarlamentare ar trebui să fie momentul hotărâtor. În cazul în care PSD va ieși pe primul loc, Dragnea ar avea ce pârghii să folosească în negocierile cu liderii locali. În cazul în care PSD ar cădea pe locul 2, în spatele PNL, Dragnea va pierde partidul.
Într-un post scriptum, Andronic lămurește și relația pe care o are cu consultantul de imagine Anca Alexandrescu:
„P.S. Ca să lămuresc problema relației mele cu Anca Alexandrescu, vreau să spun că ea s-a încheiat acum 21 de ani, de atunci ea având o viață profesională și personală plină de succes. Așa cum am mai spus este una din cele mai muncitoare și inteligente consiliere în zona politică și instituțională din România”, a conchis Dan Andronic.