Trei români se vor afla printre cei 43 de laureaţi din 21 de state membre ai 'Premiului Cetăţeanului' care vor primi miercuri diplomele ce atestă distincţie din partea preşedintelui Parlamentului European (PE), Martin Schulz, informează marţi un comunicat postat pe site-ul instituţiei.
Cei trei români laureaţi ai Premiului Cetăţeanului sunt Ioana Avădani, jurnalistă, Valeriu Nicolae, activist în domeniul drepturilor minorităţilor, şi Elena Nistor, ambasador european cultural al ceangăilor. Ceremonia de decernare a premiilor va avea loc miercuri la sediul PE din Bruxelles.
În fiecare an, PE acordă ‘Premiul Cetăţeanului European’ pentru realizări deosebite în activităţi sau acţiuni ale cetăţenilor, grupurilor, asociaţiilor sau organizaţiilor care au arătat un angajament special pentru promovarea comunicării şi înţelegerii şi pentru mai multă integrare între cetăţenii statelor membre sau care au facilitat cooperarea transfrontalieră în UE.
Deşi au fost luate în considerare şi acţiuni pe termen lung în aceste domenii, PE informează că au avut prioritate proiectele legate de anul în curs, Anul European al Cetăţenilor.
Sursa: Agerpres