Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism Structura Centrală au dispus trimiterea in judecata a inculpatilor Bălăeasa Gabriel, 24 de ani, din municipiul Piatra Neamţ, Picoş Mihai Emil, 27 de ani, din municipiul Alba Iulia si Fábián Gábor, 25 ani, din municipiul Tîrgu Mureş, urmare a destructurarii unei grupari infracţionale specializate în derularea de actiuni de terorism cibernetic.
Liderul grupării a fost identificat ca fiind inculpatul Bălăeasa Gabriel, cunoscut în mediul virtual cu nickname-urile „lulzcart, anonsboat, anonsweb sau cartman”.
Acesta, împreună cu inculpaţii Fábián Gábor şi Picoş Mihai Emil, au desfăşurat o vastă activitate infracţională de criminalitate informatică, constand în accesarea ilegală a sistemelor informatice, sustragerea de date confidenţiale sau nedestinate publicităţii, precum şi publicarea în mediul on-line a acestor date.
Bazele de date confidenţiale/clasificate vizate erau de predilecţie administrate de instituţii şi persoane juridice publice, atât din România cât şi din străinătate.
Din punct de vedere tehnic şi al modalităţii concrete de operare, atacurile informatice lansate asupra serverelor şi paginilor web ţintă, erau de tip SQL Injection, prin folosirea unor diferite aplicaţii informatice, respectiv Havij, SQL Map etc.
După compromiterea şi obţinerea accesului neautorizat la site-urile vizate, membrii grupării aduceau modificări datelor informatice, executând atacuri de tip „Deface”, constând în introducerea unei pagini web în locul paginii principale a site-ului, modificare care consta în general în postarea anumitor mesaje, link-uri şi imagini prin care se revendica atacul şi se promova gruparea de hackeri.
Atacurile erau lansate în scopul obţinerii de date informatice, date care erau după caz copiate/transferate fără drept şi publicate ulterior în mediul virtual pe diverse site-uri, ca dovadă a activităţii de hacking.
Membrii grupării au procedat astfel la lansarea de atacuri informatice asupra unui număr de 30 de site-uri, pătrunderea neautorizată în respectivele infrastructuri informaţionale realizându-se prin încălcarea măsurilor de securitate implementate la nivelul serverelor care găzduiau site-urile web ţintă.
Activitatea infracţională a dus la compromiterea totală sau parţială a paginilor şi domeniilor de internet vizate, generând costuri semnificative în vederea recuperării datelor şi implementării de noi măsuri de securitate.
Cauza a fost trimisa, spre competenta solutionare, Judecatoriei sector 5 Bucuresti.
Trei membri ANONYMOUS România au fost trimişi în judecată
9 noiembrie 2012, 16:17
Ultima modificare în 9 noiembrie 2012, 18:17
DIICOT a anunţat, că a trimis în judecată trei membri ai grupării Anonymous care accesa ilegal bazele de date confidenţiale/clasificate ale instituţiilor, ei fiind acuzaţi de terorism cibernetic.
Etichete:
Publicat in categoriile: HI-TECH
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: HI-TECH
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook
- EXCLUSIV: Cel mai bine plătit IT-ist din România
- Smartphone-ul Allview P4 DUO, disponibil în magazine
- Pe pagina de Facebook Vplay.ro se cer donaţii
- Lenovo a înregistrat venituri trimestriale record
- Test Bitdefender: 15% dintre viruși au trecut de securitatea Windows 8
- Site-ul Vplay şi-a revenit, iar filmele se încarcă mult mai repede
- Scandalul site-urilor ilegale de seriale: POLIŢIA a primit sesizarea de la CNA şi îi caută pe proprietarii site-urilor
- Un român a fost numit managing director al HP GeBOC România
- Singura industrie care creşte anual cu două cifre, şi totuşi prea încet
- Black Friday: Vine ziua reducerilor masive!