Ministrul Mediului, Costel Alexe, a declarat azi, în cadrul unei conferințe de presă, că Reţeaua Naţională de Monitorizare a Calităţii Aerului (RNMCA) va fi extinsă cu 60 de staţii de monitorizare noi.
„Măsurile pe care le iau autorităţile locale de cele mai multe ori nu reuşesc să fie o contrapondere la această poluare. De aceea, poluarea aerului acţionează peste tot în Europa, dar şi în ţara noastră, mai ales în marile oraşe, ca o pandemie tăcută.
După mulţi ani de aşteptare, astăzi suntem în măsură să vă anunţăm că facem cea mai mare investiţie în monitorizarea calităţii aerului din România, din ultimii zece ani. Pregătim, şi va fi urcată în această săptămână, licitaţia pentru extinderea Reţelei de Monitorizare a Calităţii Aerului cu peste 60 de staţii noi care să măsoare aerul din toată ţara.
După cum bine ştiţi, Reţeaua are în acest moment 148 de staţii în funcţiune la nivel naţional. Prin extinderea ei vom creşte punctele de măsurare a poluanţilor din aer cu 40%, ajungând astfel la 208 staţii de măsurare a calităţii aerului la nivel naţional.
Întreaga investiţie pe care o face ministerul în această modernizare a Reţelei Naţionale de Monitorizare a Calităţii Aerului este de 3,17 milioane de euro, din care 2,17 milioane de euro sunt bani de la Administraţia Fondului pentru Mediu, iar un milion de euro bani ce vin din fonduri europene, prin POIM (Programul Operaţional Infrastructură Mare (POIM), mai exact 5 milioane de lei”, a afirmat Costel Alexe.
Va fi lansată licitația pentru dezvoltarea unei rețele formată din 50 de senzori
„În plus, vom lansa în această săptămână licitaţia şi pentru a dezvolta o reţea de 50 de senzori de măsurare calităţii aerului. După cum bine ştiţi, sunt cred că şi ministrul care s-a întâlnit de cele mai multe ori cu reprezentanţii reţelelor independente de senzori privind măsurarea calităţii aerului.
Am avut şi avem în continuare acest grup de lucru, pentru că vrem să avem o colaborare cât mai bună şi să creionăm împreună aceşti indicatori pe care ar trebui să-i respecte amplasarea senzorilor, să vedem exact ce putem face împreună pentru a aduce plus valoare proiectelor privind calitatea aerului pe care administraţiile publice locale ar trebui să le realizeze.
Suntem prima autoritate de mediu din Europa care va avea o reţea proprie de senzori în administrarea sa. Vrem să facem acest lucru pentru că o observăm şi la nivel naţional, şi la nivelul oraşelor mari din ţara noastră, că se dezvoltă aceste reţele independente de senzori.
Vrem să facem acest lucru tocmai pentru a veni în sprijinul lor, astfel încât şi ei să-şi calibreze reţelele în funcţie de staţiile noastre de măsurare a calităţii aerului, singurele acreditate şi omologate de Comisia Europeană şi care furnizează date către Comisia Europeană în baza cărora se fac statisticile la nivel naţional”, a spus acesta.
65% dintre noile staţii vor fi amplasate în Bucureşti
„E normal să fie aşa dacă ne gândim că astăzi avem o condamnare la Curtea Europeană de Justiţie cu depăşirile pe PM10. Avem procedură de infringement şi pe Nox tot la nivelul Capitalei, plus alte patru centre urbane din ţară. Cele mai multe sesizări le avem din partea bucureştenilor atunci când vorbim de calitatea aerului.
În prezent, aerul din Capitală este măsurat cu opt staţii care înregistrează valorile poluanţilor timp de 24 de ore, continuu, pentru stabili o medie a zilei”, a spus ministrul de resort.