EnergoBit a fost înființată în 1990 de Ștefan Gadola, Peter Pal și Ioan Socea. Cei trei erau cu toții colegi la compania de stat Electrica. În prezent, acționariatul EnergoBit este format din Ștefan Gadola (33,33%), Peter Pal (33,33%), Ioan Socea (17,65%) și fiul acestuia, Tudor Alexandru Socea (15,69%).

În 2009, cifra de afaceri a companiei a atins aproximativ 97 milioane euro, în creştere cu 25% faţă de anul precedent (76,6 milioane euro). Criza nu pare a fi afectat firma clujeană. Pentru 2010, compania estima o majorare a cifrei de afaceri faţă de anul precedent, până la 105 milioane euro, rata profitului brut urmând a se menţine la 10%.

În 2009, EnergoBit a finalizat o serie de lucrări pentru companiile de generare, transport şi distribuţie a energiei electrice, dar şi pentru beneficiari privaţi şi instituţionali. Printre acestea se numără sistemul electric al parcului eolian Fântânele, iluminatul Autostrăzii Transilvania, dar şi realizarea celei mai mari staţii electrice interioare din ţară la Cotroceni Mall. Pentru anul 2010, firma declara că are în plan investiţii în domeniul eolian, dar şi în alte segmente ale sectorului energetic. De exemplu, se menționa suma de 30 de milioane de euro, alocată pentru construcţia unui parc eolian în judeţul Tulcea.

Potrivit Top 300 Capital, Gadola, Pal și Socea au, fiecare, o avere evaluată la 35 de milioane de euro. Proprietarii EnergoBit sunt implicați şi în activitatea clubului de fotbal CFR Cluj. Firma clujeană este acţionar al clubului sportiv, deţinând 27,5% din acţiuni.

EnergoBit Esco este deținută sde EnergoBit Group SA (99.925%), iar Ștefan Gadola, peter Pal și Ioan Socea au, fiecare, câte 0,025%. Proiectele finanțate de BERD au valoarea totală de 12 milioane de euro, diferența de două milioane de euro urmând să fie asigurat din fondurile proprii ale grupului.