Trei persoane, printre care şi agresorul, şi-au pierdut viaţa într-un incident armat survenit luni dimineaţa într-un tribunal din Wilmington, statul american Delaware a anunţat poliţia locală.
Două femei au fost ucise, iar doi agenţi de securitate au fost răniţi, a declarat un purtător de cuvânt, precizând că ‘agresorul a murit’.
Incidentul, în care, potrivit poliţiei, s-au schimbat’numeroase’ focuri de armă, a avut loc într-un tribunal din Wilmington, comitatul New Castle, la circa 59 km sud de Philadelphia.
Sursa: Agerpres