Trei vase aparţinând pazei de coastă chineze au intrat duminică în apele teritoriale ale insulelor disputate de China şi Japonia, a anunţat paza de coastă japoneză, preluată de AFP.
Cele trei ambarcaţiuni au pătruns în jurul orei locale 10:00 (01.00 GMT) în apele teritoriale din jurul insulelor Senkaku, controlate de Japonia, dar revendicate de Beijing sub numele de 'Diaoyu', a declarat paza de coastă.
De peste un an, relaţiile dintre China şi Japonia au atins cel mai scăzut nivel din cauza acestei dispute teritoriale din Marea Chinei de Est. În septembrie 2012, Japonia a naţionalizat trei dintre cele cinci insule principale ale arhipelagului aflat în dispută, ceea ce a condus la o săptămână de demonstraţii anti-japoneze, uneori violente, în mai multe oraşe din China.
Beijing-ul trimite de atunci regulat patrule ale pazei de coastă în apele teritoriale ale acestor insule, situate la 200 de kilometri nord-est de Taiwan şi la 400 de kilometri vest de Okinawa (sudul Japoniei), crescând temerile legate de un incident cu navele japoneze care traversează zona.
SURSA: Agerpres