Marile bănci străine prezente în România şi-au păstrat capitalul în băncile locale, dar cu toate acestea riscurile în sistemul bancar se menţin, cel mai important fiind vulnerabilitatea populaţiei la riscul de credit, a avertizat George Georgakopoulos, vicepreşedinte Bancpost
În conferinţa anuală de Management al Riscului Comercial, organizată, la Bucureşti, de ICAP Group, unul dintre cele mai importante grupuri regionale de servicii pentru afaceri din Sud-Estul Europei, George Georgakopoulos, vicepreședinte al Bancpost a declarat că “vulnerabilitatea populaţiei la riscul de credit rămâne ridicată şi este una dintre vulnerabilităţile principale ale sistemului bancar românesc, la care se adaugă riscul de contagiune de la zona Euro, riscul de fugă a capitalui, chiar dacă se menţine scăzut, şi inadecvarea depozitelor, raportat la maturităţile acestora”. Acesta a arătat că băncile au fost cele mai criticate pentru situaţia de criză, pentru că au continuat să crediteze la dobânzi mari.
‘Băncile au fost criticate, iar acum li se cere să reia creditarea, să sprijine din nou economia, dar pentru sistemul bancar există riscul salariilor şi al pensiilor care au fost reduse după izbucnirea crizei. Realitatea boom-ului economic din România, în ultimii şase-şapte ani, a fost influxul de capital străin, iar băncile au jucat un rol important în accelerarea ciclului economic, au adus capital semnificativ în România, finanţând subsidiarele. Greşeala a fost că au atras tot mai mulţi clienţi, au împrumutat tot mai mulţi oameni, care s-au îndatorat din ce în ce mi mult, au acordat credite în valute străine, ceea ce a făcut ca volumul creditelor neperformante să depăşească şase miliarde de lei. Nu băncile sunt vinovate pentru creşterea creditării, prin reclama pe care şi-au făcut-o, ci optimismul mediului economic din 2008 în reducerea şomajului, creşterea locurilor de muncă, a consumului. În urma împrumuturilor acordate de bănci, PIB-ul a avut o dinamică de 2,4 la sută, prin creşterea consumului, în 2008’, a explicat vicepreşedintele Bancpost.