Frauda care a inflamat mai ales britanicii s-ar putea să fi fost făcută prin complicitatea unor firme din mai multe state UE. Dragoş Frumosu, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Industria Alimentară, nu exclude nici o posibilă implicare a unui abator local în scandalul cărnii de cal, în contextul în care „instituţiile statului cam întârzie să comunice anumite informaţii”.
Frumosu se referă la faptul că Ministerul Agriculturii nu a comunicat oficial numele celor două abatoare implicate în scandal. „Aceasta mă face să cred că este vorba de firma Carmolimp (n.red. – companie controlată de familia secretarului de stat în Ministerul Agriculturii, Valentin Şoneriu)”, mai declară Frumosu.
Acesta avansează trei posibile variante în care ar fi putut să opereze firmele implicate în scandal.