POLITICA AJUTORULUI DE STAT Sancțiunile vizând ajutorul de stat au împiedicat definirea oricărei politici economice pro-business în perioadă de criză. Ele se aplică în dublu standard, unele țări vest-europene neavând complexe în interpretarea „flexibilă“ a legislației europene, în funcție de nevoi.
Prin contrast, țări ca România nu numai că nu au putere de negociere, dar nici măcar nu îndrăznesc să ridice problema necesității ajutorului de stat în situații de criză. Penuria de capital și creșterea costurilor de producție pentru firmele românești – din cauza creșterii costului creditării – va trebui să fie absorbite prin măsuri proactive de sprijinire a unor sectoare industriale. Nu putem vorbi de reindustrializarea României fără a defini politici industriale. Nu putem să definim politici industriale fără a redefini condițiile de acordare a ajutorului de stat pentru întreprinderile cu capital autohton. „Este în interesul Uniunii Europene de a o recunoaște și de a ajuta aceste țări în a-și defini prioritățile și, în consecință, modalități noi de acordare a ajutoarelor de stat. Trebuie ca UE să ajute prin adaptarea instrumentelor de finanțare de care dispune și prin elaborarea de mecanisme de garantare a întreprinderilor“, se spune într-o lucrare lansată în aceste zile de Jean Pisani-Ferry, directorul Institutului Breugel. Dacă au ajuns să o spună alții pentru noi, ar fi timpul să o susținem și noi!
POLITICA CURSULUI DE SCHIMB
Recesiunea în Europa va însemna, pentru exportatorii români, creșterea competiției pentru cota de piață. Exporturile sunt singurul motor de creștere al economiei românesti care a funcționat în ultimii doi ani. Acest motor a început deja să dea rateuri. Pe de altă parte, paradoxal, leul a fost cea mai stabilă valută din regiune.
Motivul: Băncii Naționale i-a fost transferată sarcina de a asigura protecţia socială pentru cei care au credite în valută. Costurile sunt uşor de intuit: decidenții BNR sunt puși în permanență în situația de a încerca, pe cât posibil, să evite acțiuni care duc la diminuarea valorii leului, iar acest lucru este sezizat de speculatori… Rolul de protecție a cetățenilor care au luat credite în valută și care, prin devalorizarea leului, riscă să intre în încetare de plăţi trebuie asumat de stat. Acest lucru începe să se întâmple în țările central-europene care se confruntă cu această problemă și trebuie asumat și la noi, prin mecanisme care nu creează o povară suplimentară asupra bugetului.
REDUCEREA CAS-ului
1. Sistemul fiscal românesc este caracterizat de dezechilibru între impozitarea excesivă a muncii și impozitarea redusă a capitalului. Orice sistem cu astfel de dezechilibre inhibă creșterea economică, creează tensiuni economice și chiar sociale și stimuleaza evaziunea. Teoria economică arată că, mai devreme sau mai târziu, agenții economici găsesc modalități de convertire a impozitului excesiv în impozit redus. În practică: dividendele se iau de către proprietarul businessului în cash și se dau salariaților ca bonusuri „la plic“.
2. În perioadele de criză, taxarea excesivă a muncii contribuie la creșterea șomajului. Menținerea locurilor de muncă ar trebui să fie obiectivul politicului în criză, iar reducerea CAS-ului ar trebui să fie mijlocul de atingere a acestuia.
3. Practica economică arată că ori de câte ori are loc creșterea TVA pentru asigurarea echilibrului bugetar, trebuie să se meargă în tandem cu reducerea CAS-ului. Astfel, nu numai că firmele sunt compensate (parțial) pentru impozitarea suplimentară prin TVA, dar se realizează o protecție a companiilor locale:
– _sunt favorizate de reducerea impozitării muncii
– importurile sunt afectate de TVA-ul crescut.
Florin Pogonaru, președinte AOAR