Piaţa muncii din Spania, Italia, Marea Britanie şi Irlanda a ajuns la saturaţie. Românii dornici să câştige mai mult ar trebui să se orienteze spre ţările nordice sau chiar spre piaţa autohtonă. Ofertele locale încep să fie tentante. De şase ani, zeci de mii de companii din toată lumea sunt chestionate de către specialiştii de la Manpower pentru a măsura tendinţele trimestriale de angajare. Chiar dacă majoritatea întreprinzătorilor doresc să sporească ofertele de angaja
Piaţa muncii din Spania, Italia, Marea Britanie şi Irlanda a ajuns la saturaţie. Românii dornici să câştige mai mult ar trebui să se orienteze spre ţările nordice sau chiar spre piaţa autohtonă. Ofertele locale încep să fie tentante.
De şase ani, zeci de mii de companii din toată lumea sunt chestionate de către specialiştii de la Manpower pentru a măsura tendinţele trimestriale de angajare. Chiar dacă majoritatea întreprinzătorilor doresc să sporească ofertele de angajare pånă la sfårşitul anului, acestea au scăzut semnificativ faţă de anii anteriori. Rezultatele din Statele Unite evidenţiază cel mai scăzut ritm al angajării din ultimii patru ani. Nici în Canada situaţia nu a fost mai bună în acest an. Recesiunea şi-a pus amprenta asupra întregului continent american. Argentinienii anticipează o scădere a angajărilor cu 13 puncte procentuale faţă de trimestrul IV al anului trecut, iar la peruani diminuările sunt duble.
Industria prelucrătoare a fost cel mai dinamic sector de angajare, la nivelul tuturor ţărilor din EMEA. Pe locul al doilea, la o distanţă aproape imperceptibilă, s-au situat finanţele, asigurările, serviciile imobiliare şi de afaceri. Nevoie mai mare de personal s-a înregistrat şi în domeniul utilităţilor publice (energie electrică, gaze şi apă). Agricultura, bazin puternic de atragere a forţei de muncă în trecut, s-a situat pe ultimul loc în 2008.
Criza din Romånia continuă
Administraţia publică şi serviciile sociale înregistrează cel mai ridicat grad al cererii de forţă de muncă din cele zece sectoare supuse analizei (29%, previziune netă de angajare). Comerţul cu ridicata şi cel cu amănuntul se situează pe locul al doilea în topul oportunităţilor de lucru în acest ultim trimestru al anului.
Angajatorii din industria ospitalităţii se califică şi ei între primii trei mari ofertanţi de posturi vacante. Surprinzător, după o lungă perioadă de regres în activitate, întreprinzătorii din industria extractivă anticipează că vor avea nevoi crescute de personal (24%). Acelaşi ritm activ al angajărilor îl anunţă şi directorii din industria prelucrătoare.
Dacă ne uităm la aşteptările angajatorilor europeni, ofertele de muncă locale ar putea deveni mult mai atractive pentru romåni.
Destinatii de munca preferate
Studiul „Forţa de muncă fără frontiere“ din acest an arată că 37% din populaţia globului este dispusă să se relocheze oriunde în lume pentru o carieră de succes, în timp ce 31% din angajatori sunt îngrijoraţi privind migraţia talentelor în afara graniţelor. Primele zece destinaţii preferate de populaţia din regiunea EMEA pentru relocare sunt Marea Britanie, Spania, Statele Unite, Emiratele Arabe, Franţa, Australia, Italia, Germania, Canada şi Portugalia. La noi, rezultatele arată că 78% din romåni ar fi dispuşi să se mute în interiorul ţării sau chiar în străinătate pentru un loc de muncă, şi 41% din aceştia sunt chiar tentaţi să se mute definitiv.