Asociația Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA) a invitat 46 de studenți și tineri profesioniști din 15 state ale Uniunii Europene la Bruxelles pentru a discuta cu lideri ai industriei auto și ai instituțiilor UE despre viitorul mobilității și al transporturilor în cadrul proiectului “Our Future Mobility Now”.
Conform purtătorului de cuvânt al ACEA, Sigrid de Vries, printre invitați se află și trei studenți români cu vârste cuprinse între 18 și 30 de ani care vor avea posibilitatea de a își exprima ideile despre cum va arăta mobilitatea în Europa peste 15 ani, cum ar trebui să arate transportul rutier atunci și ce rol va îndeplini industria transporturilor în comunitate.
Cei trei tineri români și-au asigurat prezența la acest eveniment, care va avea loc pe 22 și 23 iunie, răspunzând la întrebări pe temele menționate mai sus, dar și despre „șosele inteligente”, integrarea social media în vehicule, trecerea de la șoferi-posesori de mașină la șoferi-utilizatori și, bineînțeles, despre automobilele electrice . Timp de șase săptămâni, ei au discutat, via internet, cu organizatorii evenimentului și au fost aleși din peste 250 de participanți.
Toți cei 46 de tineri invitați se vor întâlni pe 22 iunie la Autoworld Bruxelles și vor participa la work-shopuri și dezbateri pe parcursul a două zile având posibilitatea de a discuta despre viitorul mobilității și transporturilor cu șefi ai unor mari companii auto membre ACEA, comisari europeni și membri ai Paramentului European.