Trenul care parcurge ruta București – Constanța în doar două ore și costă 40 de lei

Știm cu toții calvarul la care îi supune CFR pe călătorii săi. De la condițiile din tren la întârzierile „cu orele”, transportatorul național de stat își dezamăgește tot mai rău, de la un an la altul, clienții. Ei bine, un operator privat vă poate duce la mare în timp-record și la un preț rezonabil.

Știați că puteți ajunge de la București la Constanța în doat două ore și 15 minute? Cu trenul!  Și că în respectiva garnitură aveți prize, acces la internet, curățenie și personal cu mult bun-simț? Toate astea la prețul de 40 de lei! Pare o poveste ruptă din călătoriile prin vestul Europei, însă trenul cu pricina chiar există în România.

Operatorul Softrans, parte a grupului Softronic – producător de rame și locomotive electrice din Craiova – oferă transport feroviar pe ruta Craiova – București – Constanța și retur. Traseul Craiova – București este parcurs de trenul cu pricina în 3 ore și 10 minute. Ajunge în Gara de Nord la 9.10 și pleacă spre Constanța la 9.55. La ora 12.10, trenul garează, culmea, punctual, la destinație.

E drept că în ultima perioadă și CFR Călători are în portofoiu trenuri care parcurg distanța București – Constanța într-un timp similar. Ba chiar există două InterRegio – plecare din București la ora 9.00, respectiv la ora 16.00 – care ajung la destinație în doar două ore, însă biletul pentru acestea costă (adult la clasa a II-a) 62 de lei, iar condițiile din vagoane sunt sub cele oferite de concurentul său.

Sursa foto: Adrian Florin Tuca