Toate trenurile CFR Călători care ies din revizie sunt curăţate şi dezinfectate, iar pentru trenurile internaţionale au fost luate măsuri speciale şi, în punctele de intrare în ţară, se face o dezinfecţie suplimentară la capetele vagonului, la toalete şi la elementele care sunt atinse, respectiv clanţe, cotiere, măsuţe şi barele de urcat în tren, a declarat, miercuri, directorul general al companiei, Dan Costescu.
”Set propriu de măsuri”
„Noi avem setul nostru de măsuri. Spre deosebire de alte mijloace de transport, avem nişte proceduri foarte clare. În caietele de sarcini pentru salubrizare avem prevăzute elementele speciale care acum ne prind foarte bine. Dezinfecţia se produce în vagoane. Am luat ca măsuri suplimentare cele date de ministerele de specialitate – de Ministerul Sănătăţii şi, parţial, de la Ministerul de Interne, ca mod de lucru.
Exact aşa cum a spus Ministerul Sănătăţii, aceste măsuri sunt preventive, ele nu trebuie să stârnească niciun fel de panică şi la acest nivel am acţionat şi noi. Am afişat acele instrucţiuni în toate vagoanele din parcul CFR Călători şi, mai mult de atât, pentru trenurile internaţionale am luat măsuri speciale. Aceştia primesc şi fluturaşi cu instrucţiunile respective”, a afirmat Costescu, conform Agerpres.
Potrivit acestuia, la punctele de intrare în ţară, acolo unde este posibilă coborârea din tren a călătorilor, se fac dezinfecţii suplimentare.
Dezinfecții în punctele de intrare în ţară
„În punctele de intrare în ţară, sunt exact acele dezinfecţii de care vorbeam. Cam acelaşi gen de măsuri sunt luate şi acolo. Acolo trebuie doar să avem un pic mai mare grijă pentru că avem şi călători în parcurs. Acolo unde este posibilă coborârea călătorilor – oricum coboară la o ţigară în staţiile de frontieră pentru că durează mai mult procedura sau sunt într-o anumită zonă a vagonului – vom trata şi acele zone.
Ce se face acum cu siguranţă sunt: zona de capete a vagonului, toaletele şi elementele care sunt atinse – clanţele, barele de urcat în tren, cotierele, măsuţele şi celelalte lucruri. În zona unde sunt pasageri, doar la cerere. Dacă cineva doreşte pentru o anumită parte din zona în care stă să fie dezinfectată, se va face şi acest lucru”, a explicat el.
De asemenea, au fost pregătite cantităţi suplimentare de săpun pentru toaletele din trenuri.
„Una dintre măsurile recomandate de Ministerul Sănătăţii este spălatul pe mâini cel puţin 20 de secunde. Ne-am asigurat că avem săpun în toate săpunierele din toate toaletele vagoanelor şi la nevoie ele vor fi realimentate”, a dat asigurări Costescu.
Dezinfecții suplimentare
Şeful CFR Călători a adăugat că în zona de revizie şi în zona în care se pregătesc celelalte vehicule nu se face nimic în plus, ci se respectă programul planificat al dezinfecţiilor.
„Unde facem ceva în plus: la intrarea în ţară, acolo unde nu a fost prevăzut, pentru că trebuie să recunoaştem că din zonele acelea aşteptăm să se producă o intrare (a coronavirusului – n. r.), dacă ea va fi, şi acolo trebuie să acţionăm suplimentar. În plus se face ceva faţă de ce se face înainte – pentru că înainte nu puteam să intrăm cu aceste dezinfecţii peste călători.
Acum se urcă în tren şi cu acordul sau la cererea dânşilor se poate dezinfecta o anumită zonă. În rest, se tratează obligatoriu zonele unde nu sunt călători, toaletele şi zonele de intrare pe care aceştia le ating – clanţele şi barele de urcat în tren. Tot ce iese din revizie, conform caietelor noastre de sarcini şi procedurilor noastre este curăţat şi dezinfectat”, a subliniat Dan Costescu.