Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Mehedinţi a anunţat că circulaţia a revenit la normal pe calea ferată, între Timişoara şi Bucureşti, sâmbătă dimineaţă, în jurul orei 5.00.
În cursul zilei de vineri, mai multe echipe de muncitori din cadrul CFR au intervenit cu o macara auto şi cu două macarale feroviare pentru a repune pe şine cele cinci vagoane deraiate cu o zi în urmă, la intrarea în municipiul Orşova, unul dintre acestea fiind încărcat cu deşeuri de fier.
Şeful Poliţiei Transporturi Mehedinţi, comisarul şef Pantelică Bobârsc, declara, vineri după-amiază, că incidentul de la Orşova ar avea cauze tehnice, infrastructura căii ferate fiind uzată, în timp ce reprezentanţi ai Regionalei CF Timişoara au exclus să fi existat probleme la linia ferată.