În perioada interbelică trenurile erau atât de precise încât îţi puteai seta ceasul după ele, în zilele noastre acestea înregistrează recorduri negative.
Trenurile de călători din România doboară record după record. Din păcate, însă toate negative. Numai anul trecut întârzierile au ajuns la 5 milioane de minute întârziere, adică aproape 10 ani. Şi nu se poate vorbi de o călătorie de plăcere. Cum vagoanele sunt tot mai puţine, călătorii sunt înghesuiţi ca sardelele, iar mai nou se vând locuri în picioare.
România anului 2018. 43 de kilometri pe oră. Este viteza medie cu care circulă trenurile din România. Nici nu e mirare că întârzierile sunt uriaşe. Numai în 2017 trenurile au contorizat cinci milioane de minute întârziere.
Din 2.283 de vagoane de călători, 795 sunt vechi şi au nevoie de modernizări. De exemplu, trenul de pe ruta Caracal-Petroşani are doar doua vagoane, deși străbate peste 200 de kilometri. Călătorii stau înghesuiţi cu orele până la destinaţie.