Trenurile de metrou cumpărate de la spanioli vor ajunge cu întârziere la Bucureşti

Primele garnituri de metrou din Spania vor ajunge să circule în reţeaua de transport subteran din Capitala României abia în 2014, a anunţat astăzi directorul comercial al metrorex, Mariana Petre, potrivit Agerpres. Contractul în valoare de 97 mil. euro a fost încheiat cu spaniolii de la CAF în 2011, iar conform acordului primele livrări urmau să fie făcute în acest an.

Directorul Metrorex nu a precizat motivul întârzierii, Mariana Petre declarând doar că “Din 2014 vom începe să primim primul lot de 16 trenuri de metrou CAF, de producţie spaniolă, cu spaţii special amenajate pentru persoanele cu dizabilităţi”.

Aşa cum am precizat şi mai sus contractul încheiat în noiembrie 2011 cu spaniolii de la CAF prevedea livrarea primelor garnituri începând cu 2013, informaţie care se regăseşte şi în comunicatul companiei spaniole, pe care îl puteţi găsi aici. Petre a arătat, de asemenea, că societatea Metrorex operează, în prezent, cu 44 de trenuri de tip Bombardier şi 25 de trenuri IVA (Întreprinderea de Vagoane Arad) şi transportă zilnic în jur de 650.000 de călători.

Contractul cu spaniolii de la Construcciones y Auxiliar de Ferrocarriles (CAF) a fost încheiat în 2011 în urma unei licitaţii, fiind aleasă oferta spaniolilor care au oferit un preţ mai bun decât compania Bombardier, conform declaraţiei de atunci a directorului general al Metrorex, Gheorghe Udrişte.

Trenurile vor fi echipate cu geamuri rabatabile, ventilaţie forţată, sisteme de informare a călătorilor şi vor avea locuri speciale pentru transportul bicicletelor. Trenurile au în componenţă şase vagoane, unite prin burduf.

Pentru funcţionarea metrourilor CAF, Metrorex a fost însă nevoită să achiziţioneze de la Bombardier 16 echipamente în valoare de 4,9 milioane de euro. "Echipamentele pentru controlul traficului sunt atât fixe, montate pe şină, cât şi mobile, montate pe trenuri. Întrucât cele 16 trenuri noi vor circula pe magistralele existente, unde deja avem instalaţii fixe de la Bombardier, am încredinţat acest contract prin negociere directă aceleiaşi companii. Sistemele mobile şi fixe trebuie să fie compatibile", explicat în 2011 directorul Gheorghe Udrişte.

<iframe width="640" height="360" src="https://www.youtube.com/embed/JFNDJ6O18Dg" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>