Trenurile noi de metrou au preluat 25% din traficul total

În primele patruzeci de zile de la punerea în funcţiune, cele şapte trenuri produse de CAF Spania au parcurs 80.902 km, transportând un număr de circa 1,5 milioane de călători.

În perioada menţionată, pe Magistrala 2 de metrou au circulat în total un număr de circa  şase milioane de călători, trenurile noi preluând circa 25% din traficul total, potrivit datelor Metrorex.

Trenul CAF are 6 vagoane, lungimea de 113,6 m, lăţimea de 3,2 m şi are capacitatea de a transporta un număr de 1.200 de călători. Viteza maximă este de 80 km/h, iar viteza comercială este de 40 km/h.

 Din datele companiei mai reiese că introducerea în serviciul comercial a trenurilor realizate de firma CAF va avea ca rezultat direct îmbunătăţirea condiţiilor de siguranţă şi a confortului călătorilor prin suplimentarea numărului de bare de susţinere, suplimentarea numărului de scaune (6 pentru fiecare tren), cât și amenajarea unui loc special pentru biciclete.

De asemenea,  un alt rezultat este  scăderea consumului de energie electrică cu aproximativ 5 %. Trenurile de metrou vor fi puse în circulaţie pe magistrala a doua de metrou, eşalonat, în semestrul II al anului 2014.