Impasul privind limita de împrumut a statului federal, în prezent de 16.700 de miliarde de dolari, ar cauza blocarea pieţelor monetare, prăbuşirea dolarului şi creşterea puternică a dobânzilor, se arată într-un raport al Trezoreriei, citat de cotidianul New York Times, citat de mediafax.ro.
"Aşa cum am văzut şi în urmă cu doi ani, incertitudinea privind plata completă şi la timp a facturilor de către SUA afectează economia. Amânarea până în ultimul moment a creşterii plafonului de îndatorare este exact ce nu are nevoie economia americană – o rană autoprovocată, care face rău familiilor şi afacerilor", a afirmat secretarul Trezoreriei, Jacob Lew.
Lew a avertizat recent că Trezoreria va epuiza capacitatea de a împrumuta bani până la 17 octombrie. Oprirea parţială a activităţilor statului federal, după ce Congresul nu a votat bugetul pentru anul fiscal început la 1 octombrie, a alimentat temerile că legislativul american nu va ajunge în timp util la consensul necesar pentru a majora plafonul de îndatorare.
Raportul Trezoreriei arată că disputele refeitoare la creşterea limitei de îndatorare în 2011, decizie luată în ultimul moment, a afectat încrederea consumatorilor, avuţia populaţiei şi piaţa de capital, cu efecte şi în privinţa creditării şi recuperării economice.
"O estimare precisă a efectelor este imposibilă (…) iar situaţia actuală este diferită de cea din 2011, însă teoria economică şi experienţele anterioare sunt clare referitor la direcţia impactului: un şoc financiar puternic cu efect pe termen lung, precum cel care a început la sfârşitul anului 2011, ar conduce la încetinirea economiei, cu mai puţine locuri de muncă şi şomaj mai ridicat decât ar fi fost altfel cazul", notează Trezoreria.
Economiştii de top ai statului american au indicat în discuţii neoficiale că sunt îngrijoraţi de faptul că pieţele financiare nu percep pericolul real al unei intrări a SUA a incapacitate de plată, din cauza crizelor bugetare repetate. Trezoreria se aşteaptă ca până la mijlocul lunii octombrie să mai aibă lichidităţi de numai 30 de miliarde de dolari.
Au apărut, însă, semne că pieţele încep să se trezească, scrie New York Times. Randamentele titlurilor de Trezorerie cu maturitate de o lună au crescut la cel mai ridicat nivel al ultimului an.
"Investitorii de pe Wall Street ar trebuii să fie îngrijoraţi. Când o facţiune este dispusă să se ajungă la o posibilă intrare a SUA în incapacitate de plată, avem probleme mari", a declarat preşedintele Barack Obama într-un interviu pentru CNBC.
Este important ca Wall Street să recunoască că această situaţie va avea un efect profund asupra economiei şi rezultatelor financiare, angajaţilor şi acţionarilor, a spus Obama.
SURSA: MEDIAFAX.RO
Intrarea în incapacitate de plată ar putea cauza O CRIZĂ MAI GRAVĂ DECÂT CEA DIN 2008
4 octombrie 2013, 21:23
Ultima modificare în 5 octombrie 2013, 00:23
Intrarea Statelor Unite în incapacitate de plată, în urma unui eventual eşec de a creşte plafonul de îndatorare a ţării, ar putea atinge proporţii catastrofale şi ar putea genera o criză financiară şi recesiune care să amintească de 2008 sau chiar mai rău, a avertizat, joi, Trezoreria SUA.
Etichete:
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook
- Se pregătesc schimbări care vor bulversa una dintre cele mai profitabile activităţi de pe piaţa farmaceutică
- Preţul democraţiei: Profiturile corporaţiilor cresc, în ciuda crizei, şi salariile o iau puternic la vale
- Impozitul forfetar: Cum va încuraja evaziunea, în loc să o scadă
- 5 băuturi pentru un brunch reușit
- National Bank of Greece se va retrage de pe pieţele din sud-estul Europei, inclusiv din România, unde deţine Banca Românească
- Schimbare la vârful Walmark
- Croaţia nu-şi permite să plătească trei miliarde de euro pentru a cumpăra acţiunile INA de la MOL
- Manolescu (MFP): Declaraţiile depuse online reprezintă aproximativ 90% din total
- Vosganian: Lucrările la construcţia gazoductului Iaşi-Ungheni vor fi finalizate până la sfârşitul anului
- SEB (Suedia) şi Danske Bank (Danemarca) ar putea forma cel mai mare grup bancar scandinav