Tribunalul Bucureşti a respins cererea de intrare în insolvenţă depusă vinerea trecută de compania Greenlake Development, prin intermediul căreia se dezvoltă ansamblul rezidenţial de lux GreenLake Residence din nordul Bucureştiului.
Protejarea firmei de creditori prin intermediul insolvenţei a început să devină o practică în ultimii ani de criză, însă se pare că motivele pentru care grecii de la GreenLake Residence au apelat la această metodă nu au fost destul de întemeiate.
Tribunalul Bucureşti „respinge cererea debitorului SC Greenlake Development SRL, Executorie. Cu recurs, în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 30 mai 2011“.
Compania Greenlake Development este controlată de firma elenă Quality Living Developers şi de fondul de investiţii Secure Management.
Conform datelor centralizate de Ministerul Finanţelor Publice, firma figurează cu datorii totale de 36,6 mil. euro la nivelul anului 2009. Compania Secure Management, care deţine o participaţie de circa 30% în acest proiect, este cunoscută şi pentru achiziţia unui „pachet“ de 33 de apartamente, în noiembrie 2009, în cadrul ansamblului rezidenţial Doamna Ghica Plaza.
Recent, Stavros Paraschou, directorul pe România şi Bulgaria al aceluiaşi fond de investiţii, a mai cumpărat prin intermediul unei alte firme, denumită Secvista Real Estate, un număr de 28 de apartamente în ansamblul Linda Residence, pentru circa 2 mil. euro.
La momentul lansării proiectului pe piaţă au fost anunţate 579 de apartamente din care au fost realizate doar 118 şi 39 de vile. În prezent mai sunt la vânzare 50 de apartamente şi 20 de vile. Preţurile „promoţionale“ promovate pe site-ul proiectului sunt cuprinse între 94.000 euro şi 108.000 de euro, pentru apartamentele cu două camere şi între 199.000 euro şi 225.000 euro, pentru cele cu patru camere.
Quality Living Developers (QLD) este o companie controlată de cinci oameni de afaceri eleni, care a preluat proprietăţile şi proiectele începute de grupul Technical Olympic pe piaţa locală. În 2008 portofoliul local al companiei era forma din opt loturi de teren. În afara Bucureştiului compania viza un ansablu de 37 de vile la Constanţa şi o clădire de birouri de 12.000 mp la Braşov. Suprafaţa celor opt loturi de teren este de peste 25 ha, iar investiţiile necesare dezvoltării lor erau estimate înainte de criză la circa 340 mil. euro.
Numărul insolvenţelor şi falimentelor din zona sectorului rezidenţial a început să crească. Pe lista proiectelor care se confruntă cu probleme se numără: Planorama (aflat în insolvenţă), Cortina Residence (în insolvenţă), Terra Residence (în insolvenţă), Blue Tower (în procedură de faliment), My Dream (vândut la licitaţie pentru 16 mil. euro) şi Green City (reorganizat în urma insolvenţei).