Tribunalul Braşov a respins cererile de intrare în faliment a companiei Rafo Oneşti şi a dispus închiderea procedurii reorganizării judiciare, ceea ce permite reinserţia acestei societăţi în activitatea economică, a anunţat, marţi, avocatul asociat Bogdan Paraschiv. "După 11 zile de deliberare, la 21 iunie, Tribunalul Braşov a pronuntat sentinţa prin care a admis excepţia inadmisibilităţii obiecţiunilor, opoziţiilor, memoriilor şi contestaţiilor la raportul administratoru
Tribunalul Braşov a respins cererile de intrare în faliment a companiei Rafo Oneşti şi a dispus închiderea procedurii reorganizării judiciare, ceea ce permite reinserţia acestei societăţi în activitatea economică, a anunţat, marţi, avocatul asociat Bogdan Paraschiv.
„După 11 zile de deliberare, la 21 iunie, Tribunalul Braşov a pronuntat sentinţa prin care a admis excepţia inadmisibilităţii obiecţiunilor, opoziţiilor, memoriilor şi contestaţiilor la raportul administratorului judiciar privind închiderea procedurii de reorganizare, cu consecinţa respingerii acestora ca inadmisibile, a respins ca nefondate opoziţiile, obiecţiunile, memoriile şi contestaţiile formulate cu privire la propunerea de închidere a procedurii de reorganizare şi a luat act de renunţarea societăţii Rafinăria Dărmăneşti la judecata contestaţiei. Tribunalul a respins şi cererile de aprobare a intrării în faliment a Rafo, a admis cererea administratorului judiciar şi a dispus închiderea procedurii reorganizarii judiciare a Rafo”, a declarat, agenţiei MEDIAFAX, avocatul asociat Bogdan Paraschiv, coordonatorul echipei de avocaţi ai casei „Boştină şi Asociaţii” care a reprezentat în instanţă compania din Oneşti.
Conform legii, reorganizarea judiciară este procedura ce se aplică debitorului, persoană juridică, în vederea achitării datoriilor acestuia, conform unui program de plată a creanţelor. Procedura de reorganizare judiciară se închide prin sentinţă, în urma îndeplinirii tuturor obligaţiilor de plată asumate în planul de reorganizare confirmat de judecătorul sindic.
În iarna anului trecut, Tribunalul Braşov a respins contestaţia formulată în procesul cu Rafo Oneşti de Glencore Energy, furnizor de ţiţei al rafinăriei, la a doua cerere de admitere a creanţei în cuantum de 4,1 milioane dolari reprezentând, conform, companiei britanice, contravaloarea unei cantităţi de 6.920 tone metrice de motorină.
Avocatul Bogdan Paraschiv aprecia atunci că decizia tribunalului întăreşte ideea că Rafo are capacitatea să îşi ducă la îndeplinire planul de reorganizare aprobat de judecătorul-sindic şi să acopere creanţele tuturor creditorilor înscrişi la masa credală, cu consecinţa pronunţării de către Tribunalul Braşov a unei hotărâri de închidere a procedurii de reorganizare.
Rafo a intrat în stare de insolvenţă în 2004, fiind la acea dată cel mai mare datornic la buget. În 2007, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a ridicat gajul instituit asupra acţiunilor rafinăriei, întrucât investiţiile asumate prin contractul de privatizare au fost efectuate.
SURSA: Mediafax