Tribunalul Bucureşti a ridicat din oficiu excepţia perimării, deoarece Sorin Ovidiu Vîntu nu a mai manifestat interes pentru cele două procese, respectiv faptul că avocaţii săi nu s-au mai prezentat în instanţă de un an de zile.
În primul dosar, deschis la Tribunalul Bucureşti pe 9 iulie 2009, Vîntu le solicita judecătorilor să-l oblige pe Traian Băsescu la plata unor daune de un milion de euro pentru acuzaţiile pe care şeful statului i le-a adus într-o emisiune de televiziune.
Pe 16 iunie 2009, Traian Băsescu l-a acuzat pe Sorin Ovidiu Vântu, în emisiunea ‘Naşul’ de la B1TV, că a dat un ‘tun’ în valoare de 60 de milioane de euro, la sfârşitul guvernării Tăriceanu.
Potrivit şefului statului, tranzacţia la care a făcut referire s-ar fi derulat în noiembrie 2008, prin Petrom Service, cu complicitatea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF).
‘Domnul Vîntu, pe ultima sută de metri a guvernării Tăriceanu, a reuşit să tragă un tun de vreo 60 de milioane de euro, dar să sperăm că instituţiile statului vor recupera aceşti bani – o rambursare ilegală de TVA’, a afirmat Băsescu, susţinând că ilegalitatea este dovedită, dar că semnătura lui Vîntu nu se va găsi.
Preşedintele a adăugat: ‘Vîntu nu pune semnături pe unde ia banii şi intră în puşcărie Ana Maria Vlas pentru FNI şi FNA. Aici, probabil, alţii vor merge în faţa procurorilor, nu domnul Vîntu. El a avut grijă să ducă cei peste 60 de milioane de dolari luaţi în luna noiembrie dintr-un TVA incorect rambursat’.
În replică, Sorin Ovidiu Vîntu a declarat, la 9 iulie 2009, că nu înţelege ‘din ce motive preşedintele a făcut aceste declaraţii’. ‘În ultimă instanţă, nu sunt exegetul operei şi declaraţiilor sale. Dar, sincer vorbind, eu nu le-aş fi făcut. Poate că, de acum încolo, va fi mai prudent în declaraţii’ – a afirmat el.
În al doilea dosar, deschis pe 7 august 2009, tot la Tribunalul Bucureşti, Sorin Ovidiu Vîntu reclama afirmaţiile lui Traian Băsescu la o emisiune de la Radio România Actualităţi.
Traian Băsescu declara atunci: ‘Sunt trusturi, cum ar fi Realitatea-Caţavencu şi Antena, care, în mod netransparent, sunt hotărâte să influenţeze decizia politică. (…) Preacinstiţii ziarişti ai acestui trust oare de ce nu apar zilnic cu poze ale amărâţilor de la FNI la tribunal, când ştiu că a fost condamnată Vlas pentru că a umblat cu creion, dar banii acelor amărâţi sunt la Vîntu? (…) Cu banii luaţi de la FNI, tătucul Vîntu a făcut televiziune cu care face politică şi ne spune nouă ce e bun’.
Vîntu considera că preşedintele României i-a adus prejudicii de imagine prin aceste declaraţii, deoarece acreditează ideea că politica editorială a trustului este influenţată de patronat.
SURSA: Agerpres