Așadar, frații Tate vor rămâne în arest la domiciliu, potrivit deciziei luate de un magistrat de la Tribunalul Bucureşti. În arest la domiciliu rămân şi cele două tinere din România puse sub acuzare în acelaşi dosar.
Andrew Tate şi Tristan Tate se confruntă cu acuzații grave
Amintim că Andrew Tate şi Tristan Tate, cu dublă cetăţenie, britanică şi americană, cât și Alexandra-Luana Radu şi Georgiana Manuela Naghel, două tinere complice, au fost trimişi în judecată de DIICOT pe data de 20 iunie.
Aceștia sunt acuzaţi că au constituit un grup infracţional organizat, în scopul racolării, cazării şi exploatării unor femei. Din aceste activităţi, inculpaţii ar fi obţinut importante sume de bani, conform acuzațiilor.
Anchetatorii susţin că fraţii Tate racolau tinere sub pretextul începerii unei relaţii de iubire, după care le duceau într-o casă din judeţul Ilfov, unde erau obligate să producă clipuri video. Acestea ar fi fost apoi publicate pe site-uri pentru adulţi, susțin anchetatorii.
Anchetatorii susțin și că fraţii Tate le induceau în eroare pe tinere că ar dori o relaţie de căsătorie sau concubinaj şi că ar avea faţă de ele sentimente iubire, o metodă cunoscută sub numele de „loverboy”.
Procurorii DIICOT au pus sechestru în timpul anchetei pe mai multe bunuri deţinute de fraţii Tate în România. Este vorba despre 15 terenuri şi clădiri situate pe raza judeţelor Ilfov, Prahova şi Braşov; 15 autoturisme de lux; 14 ceasuri de lux; 2 lingouri şi o medalie, acţiuni la patru firme; sume de bani şi criptomonede.
Andrew Tate a răspuns acuzațiilor
Totodată, Andrew Tate a răspuns acuzațiilor, în timpul unui interviu acordat cunoscutului comentator politic american Tucker Carlson.
„Sunt acuzat că sunt capul unei grupări de crimă organizată care se ocupă cu recrutarea fetelor pentru a face filmulețe pe Tik Tok și pentru a fura banii din vizualizările din Tik Tok. (…) Este interesant pentru că fetele pe care le-au descoperit și pe care le-au adăugat la dosar spun că nu sunt victime și că nu este adevărat.
Însă statul crede că e adevărat și crede că eu, un bărbat de 35 de ani, m-am trezit într-o dimineață bogat, cu o familie și cunoscut, fără o motivație financiară și deși nu am vreun dosar penal, ei cred că m-am trezit într-o dimineață la 35 de ani și că m-am hotărât să oblig fete să facă Tik Tok pentru ca eu să mă pot îmbogăți de pe urma lor”, a spus Andrew Tate în timpul interviului cu Tucker Carlson.
Ep. 9 The Andrew Tate interview pic.twitter.com/0KKMzSVmMO
— Tucker Carlson (@TuckerCarlson) July 11, 2023