Sprijinul acordat de Aeroportul internațional Traian Vuia din Timişoara operatorului aerian Wizz Air a fost considerat de Tribunalul Timiș ajutor de stat. Instanța a decis anularea acestuia la finalul lunii august, potrivit unui comunicat de presă al companiei aeriene Carpatair, care a dat în judecată aeroportul. Decizia a fost pronunțată pe 30 august, putând fi formulat recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
”Discounturile oferite Wizz Air, de până la 85% din tarifele practicate, constituie un avantaj de natură economică atribuibil Statului Român, în calitate de acţionar majoritar (cu 80%) a Aeroportului, iar acordarea discountului nu poate fi justificată din punct de vedere economic. Totodată, beneficiarul discounturilor, Wizz Air plăteşte o sumă neglijabilă pentru taxele de aeroport care nu este suficientă nici măcar sa acopere cheltuielile generate de operarea pe aeroport. Prin urmare, un investitor privat, acţionând în condiţii economice identice, nu ar fi acordat un asemenea discount”, se arată în decizia Tribunalului Timişoara, informează Agerpres.
De asemenea, instanța a stabilit că decizia autorității aeroportuare din Timișioara de a acorda discounturi doar companiei Wizz Air a instituit o discriminare evidentă între transportatorii aerieni care folosesc aeronave mai mici şi operatorul maghiar. Instanța a stabilit că aceste reduceri până la 85% din tarifele practicate către Wizz Air distorsionează concurenţa, deoarece compania în cauză își poate astfel reduce costurile de exploatare şi își poate consolida poziţia pe piaţă.
Tribunalul apreciază astfel că discountul instituit din punctul 7.3 al grilei de tarife constituie ajutor de stat. ”Întrucât acest ajutor a fost acordat de catre Statul Român […] acesta apare ca fiind ilegal şi se impune a fi anulat”, subliniază decizia Tribunalului, potrivit sursei citate.
La finalul lunii august, Comisia Europeană a anunţat opinia preliminară potrivit căreia, în acest caz, sunt îndeplinite condiţiile privind existenţa unui risc grav de prejudiciere semnificativa şi ireparabilă a unui concurent. Indulgenţa faţă de suma de 2,6 milioane euro reprezentând taxe de aeroport pentru care autorităţile române nu au furnizat nicio explicaţie implică ajutor de stat.
Ancheta Comisiei Europene privind relaţiile contractuale dintre aeroportul din Timişoara şi operatorul aerian low cost Wizz, respectiv un contract de marketing încheiat în 2008 şi neplata unor taxe de aeroport în valoare de 2,6 milioane euro, precum şi reduceri suplimentare de 7 % până la 85% la toate taxele de aeroport pentru aeronavele de mare capacitate (adică aeronavele cu o greutate maximă la decolare de peste 70 de tone), informează Agerpres.