Tribunalul Vaslui a luat o decizie în legătură cu Dumitru Buzatu, fostulpreşedinte al Consiliului Judeţean Vaslui care este acuzat de luare de mită de către DNA.
Dumitru Buzatu va rămâne în arest preventiv
Tribunalul Vaslui a decis că Dumitru Buzatu va rămâne în arest preventiv pentru încă 30 de zile. Decizia poate fi contestată. Tot miercuri, 18 octombrie 2023, Tribunalul a decis ca expertul din dosar, Radu Judele, să fie plasat sub control judiciar. Judele urmează să fie pus în libertate.
Reamintim că inculpatul Judele Radu este cercetat atât pentru mită, cât și pentru trafic de influenţă. În cazul său, Tribunalul Vaslui a respins cererea privind prelungirea măsurii arestării preventive. El urmează să fie pus sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile. Astfel, Instanţa a dispus punerea lui în libertate.
„Solutia pe scurt: Admite în parte propunerea Direcției Naționale Anticorupție, Serviciul Teritorial Iaşi. În baza art. 234 şi urm. C. proc. pen, prelungeşte durata măsurii arestării preventive a inculpatului BUZATU DUMITRU, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită prev. de art. 6 și art. 7 lit. a din legea 78/2000 rap. la art. 289 alin.1 C.pen, pe o perioadă de 30 de zile, de la data de 24.10.2023 şi până la data de 22.11.2023, inclusiv.
În baza art. 237 alin. 1 C.pr.pen., respinge cererea privind prelungirea măsurii arestării preventive a inculpatului Judele Radu, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență prev. de art. 291 alin.1 C.pen. În baza art. 237 alin. 2 C.pr.pen., înlocuiește măsura arestării preventive a inculpatului JUDELE RADU, cu măsura controlului judiciar prev. de art. 211 C.pr.pen. pe o durată de 60 zile începând cu data rămânerii definitive a prezentei încheieri”, aflăm din decizia instanței.
Decizia nu este definitivă, poate fi contestată în termen de 48 de ore
Cele două decizii ale Tribunalului nu sunt definitive, ele pot fi contestate în 48 de ore de la comunicarea lor.
Potrivit Direcției Naționale Anticorupție (DNA), Buzatu a cerut un procent de 10% din suma contractului pe care un om de afaceri îl încheiase cu Consiliul Județean Vaslui.
Între timp, Dumitru Buzatu a fost eliminat din Partidul Social Democrat (PSD) și destituit din poziția de președinte al Consiliului Județean Vaslui.
Radu Judele, la rândul său, ar fi primit de la un om de afaceri suma de 714.000 de lei pentru a întocmi un raport de expertiză care nu corespundea realității.
„Dispune punerea în libertate a inculpatului Judele Radu la data rămânerii definitive a prezentei încheieri. În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestație în termen de 48 de ore de la comunicare.
Pronunţată, astăzi, 18.10.2023, prin punerea la dispoziţia inculpaților şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei Document: Încheiere – măsuri preventive (faza de UP) 2/2023 18.10.2023”, mai aflăm din decizia Tribunalului.