Gestionarea crizei datoriilor din zona euro necesită o triplă abordare prin întărirea EFSF, consolidarea băncilor slăbite şi ajutorarea Greciei, a declarat, miercuri seară, preşedintele Băncii Centrale Europene, Jean-Claude Trichet, transmite Reuters.
‘Ceea ce este necesar în prezent este clarificarea managementului crizei în trei direcţii: întărirea Fondului European de Stabilitate Financiară (EFSF) pentru a asigura stabilitatea financiară, întărirea bilanţurilor băncilor europene şi elaborarea unei soluţii adecvate pentru ajustarea Greciei pe termen mediu’, a declarat Jean-Claude Trichet în discursul său de adio după opt ani în funcţia de preşedinte al BCE.
Trichet a subliniat că una din cele mai mari realizări ale sale a fost asigurarea stabilităţii preţurilor în timpul diferitelor crize care au lovit blocul comunitar în ultimii ani. Inflaţia în zona euro a rămas la 2% în cei 13 ani de existenţă a BCE. În plus, în perioada în care Trichet s-a aflat la conducerea BCE, zona euro s-a extins prin includerea a două foste state comuniste: Slovacia şi Estonia.
Actualul guvernator al Băncii Centrale a Italiei (BOI), Mario Draghi, va fi din 1 noiembrie noul şef al Băncii Centrale Europene, înlocuindu-l pe Jean-Claude Trichet. În vârstă de 63 de ani, Mario Draghi este profesor în economie, iar în perioada 1991-2001 a fost preşedinte al Trezoreriei Italiei, după care a lucrat la Goldman Sachs, iar din 2006 conduce Banca Centrală a Italiei, restabilind reputaţia instituţiei afectată după ce precedentul guvernator Antonio Fazio a fost nevoit să demisioneze în urma unui scandal.
SURSA: Agerpres