Triplare a vânzărilor de maşini ecologice în România, în intervalul ianuarie – iunie 2017

Vânzările de autovehicule ecologice s-au triplat în România (+215,75%), în primele şase luni ale anului, ajungând la 982 de unităţi, de la 311 exemplare consemnate în aceeaşi perioadă din 2016, reiese din statistica Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Autoturisme (APIA).

În perioada ianuarie – iunie 2017, comparativ cu primele şase luni din anul anterior, ponderea autoturismelor "eco" în totalul vânzărilor a fost de 1,7% pe plan local, iar comercializarea de maşini electrice s-a majorat cu 197,1%, în timp ce în cazul celor hibride s-a consemnat o creştere de 218,1%. 

Totodată, potrivit sursei citate, în iunie, au fost vândute 265 de maşini electrice şi hibride, în creştere cu 56,08%, în comparaţie cu luna anterioară, când s-au înregistrat 169 de exemplare vândute. 

În clasamentul celor mai comercializate mărci auto electrice 100%, în primele şase luni ale anului, primul loc este ocupat de Mercedes-Benz, cu 32 de unităţi, urmat de BMW (29), Renault (12), Audi (8), Volkswagen şi Volvo (câte 5 exemplare), Mitsubishi şi Porsche (câte 4). 

Totodată, cele mai multe maşini hibride vândute în România, din ianuarie până în iunie 2017, au fost înregistrate de Toyota (791 de unităţi), urmată de Lexus (72), Kia (8) şi Mercedes-Benz (2). 

Statistica oficială arată că, la nivelul anului trecut, numărul autovehiculelor electrice şi hibride noi vândute în România a fost de 1.183 de unităţi, în creştere cu 138% faţă de anul 2015. Din acest total, 167 de exemplare sunt autovehicule 100% electrice. 

În prezent, se derulează o nouă ediţie a Programului 'Rabla Plus', demarat în data de 10 mai, destinat achiziţionării de maşini prietenoase cu mediul. 

Prin intermediul programului, valoarea ecotichetului acordat celor care vor să-şi achiziţioneze un autovehicul nou 100% electric este, în acest an, de 10.000 de euro, iar pentru cele hibrid plug-in de 4.500 euro.

SURSA: Agerpres