Tristan Tate consideră că România este una dintre cele mai sigure țări din Europa
Tristan Tate este unul dintre cei doi frați care se confruntă în această perioadă cu acuzațiile DIICOT de trafic de persoane. Acesta a oferit un interviu exclusiv pentru Antena 3 CNN după ce şi fratele său, Andrew Tate, făcuse acelaşi lucru acum circa două săptămâni.
Tristan Tate a explicat motivul pentru care a decis să se stabilească în România. El a ales România pentru că este o țară foarte sigură, mai ales pentru oamenii bogaţi.
Tristan Tate a precizat că nu s-a simțit niciodată în pericol în România. Motivul pe care l-a oferit a fost acela că, potrivit lui, țara noastră este, spune el, un loc „incredibil de sigur”. Acest lucru fiind valabil cu precădere pentru oamenii bogați.
Acesta a făcut o comparație între București și alte capitale europene, precum Parisul sau Londra. Potrivit interlopului, în România există mai puțină violență pe străzi.
„Ei bine, dacă te uiți la orașele din Europa de Vest acum, când m-a mutat, părea o idee puțin mai nebunească, dar când te uiți la Paris, care este în permanență în flăcări, la Londra, unde se întâmplă foarte multe atacuri cu cuțitul și oamenii sunt înjunghiați și jefuiți tot timpul, la Italia, unde nu ești în siguranță dacă îți lași mașina pe stradă”, potrivit lui Tate.
Tate consideră că situația României se îmbunătățește
Tristan Tate consideră că dacă în Europa de Vest situația se înrăutățește pe zi ce trece în privinta violenței de stradă, România devine un loc tot mai sigur. Mai mult, infractorii din România ar face crime în alte țări, nu aici:
„Simt că în Europa de Vest devine din ce în ce mai rău, în timp ce România devine din ce în ce mai bună.
Până de curând, nu m-am simțit niciodată amenințat sau în pericol aici. Vreau să spun că România este un loc incredibil de sigur.
Ce este ironic la România este că o mulțime de oameni din această țară, care chiar vor să comită infracțiuni, nu comit infracțiuni în propria lor țară, ci se duc și comit infracțiuni în alte țări”, a declarat Tate.
Concluzia lui Tate a fost că România este un loc sigur pentru oamenii bogați, care își pot afișa bogăția aici fără să riște:
„Așa că, știi, poți parca un Rolls Royce pe străzile din București, poți purta un ceas de jumătate de milion de dolari, te poți îmbăta. Poți să-ți lași mașina acolo peste noapte, nimeni nu o zgârie, nimeni nu o atinge și nu vei fi jefuit. România este un loc incredibil de sigur”, a declarat Tristan Tate pentru Antena 3 CNN.