Nu ştiu dacă şi dumneavoastră aţi băgat de seamă. Dar pe stradă este o atmosferă apăsătoare, o tristeţe care pluteşte peste tot, în ciuda celor câtorva ghirlande de beculeţe colorate puse pe la intersecţii sau pe câte vreo stradă principală. Dar nu despre puţinătatea podoabelor este vorba.
Ci despre acel sentiment apăsător căruia nu-i poţi găsi o eplicaţie. Seamănă mult cu atmosfera din preajma sărbătorilor de iarnă de pe vremea lui Ceauşescu. Oameni înfriguraţi şi trişti, grăbindu-se către case şi parcă strecurându-se să nu fie văzuţi, strângând în mâini câte o sacoşă în care aveau „ceva bun”, ceva ce nu se găsea şi făcuseră rost pe sub mână, la suprapreţ şi se temeau să nu le fie smuls, furat, sau confiscat de câte un miliţian zelos, scrie Sorin Ovidiu Balan pentru EVZ
Asăzi, nu mai trebuie să alergi, să stai la cozi ineterminabile sau să ai o pilă la casa de comenzi la al cărui telefon nu răspundea nimeni, niciodată, ca să faci rost de nişte bonbane cubaneze pentru pom, vreo ciocolată chinezească, cu care să bucuri copiii. Rafturile şi vitrinele frigorifice ale hipermarket-urilor au tot felul de produse. Numai că, omenii care împing cărucioarele deloc pline, se uită la ele, se uită la preţuri şi, de cele mai multe ori, le reaşează resemnaţi în raft. Preţurile afişate, raportate la puterea de cumpărare a românilor, sunt, ca pe vremea lui Ceauşescu: practic, la suprapreţ. Un suprapreţ pe care puţini şi-l pot permite. Şi atunci, oamenii pleacă trişti spre case, aşa cum trişti plecau de la cozile la bomboane cubaneze atunci când „nu mai apucau”. Vânzătoarea anunţa că s-au terminat.
Ştiu! Sunt destui români care petrec sărbătorile în locuri exotice, cu mări de smarald în care poţi să înoţi în timp ce în România mulţi tremură serios de frig, sau în „Alpii cu frunţile de gheaţă”, lunecând pe schiuri şi locuind în hoteluri luxoase, unde mai fac şi câte o „aroganţă” de le aduce şampania cu roaba la petrecerile care se întind până în zori. Agenţiile de turism anunţă bucuroase că a crescut numărul cererilor pentru astfel de vacanţe.
Tristeţea sărbătorilor de iarnă
Ce ne facem însă cu raportul Eurostat care arată că în anul 2023, unul din cinci români era afectat de sărăcie. Adică, peste patru milioane de români trăiau în sărăcie. Fără mări de smarald sau roabe cu şampanii. Ci cu mărfuri luate din rafturile supermarket-urilor şi aşezate înapoi, la loc, după studierea preţului.
Anul acesta, nici pe partea celor care nu trăiesc în sărăcie nu stăm grozav. Staţiunile de pe Valea Prahovei, cu doar câţiva ani în urmă luate cu asalt şi unde rar mai găseai câte un loc de cazare, sunt acum destul de goale. Mulţi nu şi-au mai permis să achite preţurile unui sejur, care, câteodată, este mai ridicat decât în Dubai.
Nu am mai întânit nici cetele vesele şi gălăgioase de colindători. Formate din copiii din cartier. În sera de Ajun, niciun colindător nu mi-a bătut la uşă. Poate că nu or fi nimerit la interfonul de jos, de la intrarea în bloc, să sune la cineva care să le deschidă.
Poate că sunt eu subiectiv. Dar în zilele astea de sărbătoare, când am mai umblat prin oraş, şi mai ales seara magică de Ajun, mi s-au părut impregnate cu o tristeţe care a făcut să pălească strălucirea beculeţelor din pomul de iarnă. „Cade din ceruri ultima filă, / Fiii românilor colinde spun, / Ce doriți voi să vă dea moș Gerilă? / Să ni-l aducă pe Moș Crăciun!
