Emigrarea, cuplată cu o îmbătrânire şi o scădere a populaţiei în întreaga Europă, reprezintă o provocare demografică şi economică pentru ţările din Europa Centrală şi de Est, în efortul lor de a menţine o forţă de muncă în măsură să susţină creşterea economiei, se arată într-o analiză Stratfor.

Între 2004 şi 2007, Republica Cehă, Ungaria şi România, au înregistrat o creştere a imigratiei, în special din partea vecinilor non-UE. Republica Cehă a cunoscut o creştere a numărului de imigranţi din Ucraina şi Rusia, Ungaria a primit un flux de imigranţi din Serbia, iar România a înregistrat o creştere a numărului de imigranţi din Republica Moldova şi Turcia. Aceştia vedeau în noile state membre UE o portiţă de intrare în Uniunea Europeană. Aceste intrări de populaţie au fost însoţite de o creştere economică ridicată şi o rată scăzută a şomajului (mai puţin de 8%) în fiecare din ţările gazdă. Economia cehă, de exemplu, a crescut la o medie de 6% anual, între 2004 şi 2008.

A urmat însă criza economică şi această situaţie s-a schimbat: ieşirile de populaţie din Europa Centrală şi de Est au crescut, în contextul în care şi şomajul a crescut, iar creşterea economică a încetinit.

În Republica Cehă, numărul celor care au părăsit ţara s-a dublat în intervalul 2007 – 2008, ei plecând, în special în Germania şi Polonia. În Ungaria emigrarea aproape că s-a triplat între 2007 şi 2010, Germania şi Slovacia fiind ţările de destinaţie. După ce România a devenit, pentru o scurtă perioadă din 2007, o ţară cu mai mulţi imigranţi decât emigranţi, după aderarea la Uniunea Europeană, ţara a revenit la statutul său de "ţară de emigranţi" în 2009, cei mai mulţi români alegând Germania, Franţa, Italia şi Statele Unite, comentează Stratfor .

Anomalia poloneză

În Polonia, migraţia a urmat logica opusă. Intrarea în Uniunea Europeană a însemnat un exod în masă al polonezilor către alte ţări membre din UE cu economii puternice. Marea Britanie şi Germania au fost, de departe, principalele ţări de destinaţie pentru muncitorii polonezi.

Criza economică internaţională a inversat această tendinţă, din două motive principale. În primul rând, piaţa forţei de muncă s-a contractat în majoritatea ţărilor din Europa de Vest. În al doilea rând – şi cel mai important – economia poloneză a depăşit cele mai multe dintre statele membre UE, de la izbucnirea crizei. Polonia a avut o creştere economică solidă în intervalul 2004 – 2011 (mai mult de 4% anual, cu excepţia anului 2009, cand economia Poloniei a crescut cu doar 1,9 la sută), iar şomajul a scăzut de la 19% în 2003 la 9,7% în 2011.

Performanţa economică a Poloniei se datorează mai multor motive. Ţara are avantajul proximităţii faţă de Germania, cea mai mare economie a Europei. Germania absoarbe un sfert din totalul exporturilor poloneze. În plus, Polonia este în afara zonei euro, ceea ce înseamnă că moneda sa naţională, zlotul, a contribuit la menţinerea competitivităţii produselor poloneze pe piaţa mondială.

Performanţa economică a Poloniei explică de ce doar câţiva polonezi au părăsit ţara în timpul crizei şi de ce imigraţia a înregistrat o creştere modestă. Imigranţii din Polonia provin mai ales din Ucraina, Belarus şi Germania.

Profilul emigranţilor din Europa Centrală şi de Est

Cei mai mulţi sunt bărbaţi şi femei cu vârste cuprinse între 18 şi 35 de ani. Majoritatea emigranţilor care călătoresc în ţări precum Germania sau Marea Britanie sunt dispuşi să accepte locuri de muncă sub nivelul pregătirii lor. În Marea Britanie, de exemplu, muncitorii din ţările Europei Centrale şi de Est câştigă cu aproximativ 12,5% mai puţin decât omologii lor britanici. Motive sunt mai multe. În primul rând, cei mai mulţi dintre aceşti muncitori nu cunosc limba suficient de bine. În al doilea rând, ei sunt dispuşi să accepte un loc de muncă sub nivelul lor şi salariile mai mici,  cu speranţa că pe viitor vor obţine un job mai bun. În al treilea rând, de cele mai multe ori, discriminarea este cea care-i împiedică pe muncitorii străini să primească salarii egale. Unii imigranţi chiar reuşesc să-şi găsească locuri de muncă mai bune, în special cei care decid să rămână în noua lor ţară timp de mai mulţi ani.

Efectele demografice ale fluxurilor migratoare

Conform estimărilor, după anul 2020, populaţiile din Republica Cehă, Polonia, Ungaria şi România vor scădea. În termeni absoluţi este de aşteptat ca Polonia să aibă cel mai mare declin al populaţiei în următoarele patru decenii, de la aproximativ 38 de milioane de persoane în 2010, la 32 de milioane în 2060. Situaţia este similară şi în România, unde populaţia este de aşteptat să scadă la 17,3 milioane în 2060. Chiar dacă Republica Cehă şi Ungaria se vor confrunta cu probleme similare, scăderile nu vor fi la fel de mari. În Germania, Olanda şi Italia este de aşteptat ca populaţia să scadă în următoarele patru decenii, iar în Franţa, Belgia şi Danemarca să crească. În general, estimările privind populaţia Uniunii Europene sunt de creştere moderată până în 2060.

Toate naţiunile europene, în special cele din ţările din Europa Centrală şi de Est, se confruntă cu provocarea îmbătrânirii populaţiei. Potrivit Eurostat, mai mult de 30 la sută dintre polonezi, români, maghiari şi cehi vor avea peste 65 de ani până în 2060. Acest lucru este deosebit de grav în Polonia şi România, unde peste 34% din populaţie va avea peste această vârstă.

Potrivit Institutului de politici pentru migraţie, scăderea populaţiei în Europa Centrală şi de Est va fi proporţional mai mare decât cea din statele vest-europene. Doi factori pot explica acest lucru: emigrarea în ţările central şi est-europene este mai mare, iar speranţa de viaţă este relativ mică.

Populaţia europeană în scădere şi reducerea forţei de muncă va avea drept rezultat un "concurs regional" între statele din Europa de Vest şi cele din Europa Centrală şi de Est, pentru muncitorii cu înaltă calificare. În mod tradiţional, Europa Centrală şi de Est a oferit forţă de muncă (atât calificată, cât şi necalificată) în Europa de Vest, iar această tendinţă se va menţine. Dar creşterea economică a unor ţări precum Polonia şi scăderea emigraţiei către "ţări cu tradiţie" precum Spania şi Irlanda, indică faptul că tendinţa s-ar putea inversa în deceniile următoare.

Până în prezent, ţările Europei Centrale si de Est nu au adoptat politici menite să atragă muncitori străini şi încă se află în urma Europei de Vest în ceea ce priveşte educaţia, infrastructura şi salariile, dar recuperează decalajul existent destul de repede. Mai mult decât atât, economiile centrale şi est europene cresc într-un ritm mai rapid decat cele occidentale. Drept urmare, concurenţa pentru muncitori este de aşteptat să crească în următoarele decenii.