Trotinete electrice vs biciclete electrice pliabile (avantaje și dezavantaje)

Unul dintre motivele pentru care oamenii vor alege o trotinetă electrică în detrimentul unei biciclete electrice este spațiul. O bicicletă pliabilă va duce argumentul la un nivel mult mai mic în favoarea trotinetelor. Totuși, cum se compară trotinetele electrice cu bicicletele pliabile electrice?

În primul rând, vom compara trotinetele electrice cu bicicletele și vom vedea cum sunt prețurile, care sunt costurile de funcționare și cât de ușor sunt de utilizat în oraș. Vom arunca o privire asupra bicicletelor pliabile și vom vedea dacă oferă vreo alternativă la versiunea lor electrică sau la trotinete.

Costul trotinetelor electrice și al bicicletelor pliabile

Trotinetele electrice vin într-o gamă mare de prețuri, de la 500 de lei și până la 10000 de lei pe Amazon. În articolele anterioare am discutat că trotinetele electrice care se situează undeva în jurul sumei de 2500 de lei sunt cele mai căutate.

În jurul acestui preț, veți obține o durată de viață bună a bateriei, o viteză superioară și o calitate mai bună a trotinetei.

Bicicletele pliabile electrice încep de la aproximativ 2500 de lei, dar nu veți obține un produs de bună calitate la acest preț. Bicicletele cu o baterie bună, o greutate acceptabilă și componente bune încep de la peste 5000 de lei.

Costul accesoriilor

De asemenea, veți dori să vă uitați și cât costă lucruri precum o cască și poate îmbrăcămintea impermeabilă. Atât pentru o trotinetă electrică, un scuter electric sau o bicicletă pliabilă electrică, accesoriile vor fi destul de asemănătoare și vă puteți aștepta să plătiți aproximativ aceleași sume de bani.

Vă recomandăm să folosiți căști de protecție MIPS atunci când utilizați o astfel de metodă de transport. MIPS este o inovație recentă pentru căștile de protecție și poate fi diferența dintre dvs care vă duceți spre serviciu sau faceți o plimbare cu ambulanța.

Dacă vă gândiți și la acest lucru, atunci costul de aproximativ 450 de lei pentru o cască de protecție echipată MIPS pare foarte rezonabil. Motivul pentru care aceste căști sunt scumpe este faptul că au un interior nou proiectat care imită lichidul sinovial din capul fiecăruia dintre noi. Casca ajută ca în cazul unei lovituri, impactul și vibrația să se disperseze în jurul întregului cap, astfel impactul într-un singur punct nu va mai fi atât de puternic.

Rezistența la apă

În cazul îmbrăcămintei rezistente la apă, puteți găsi pantaloni și jachete la aproximativ 250 de lei pe Amazon. Rămânând uscat și cald o să vă ajute să vă bucurați de drumurile făcute pe trotinetă sau bicicletă atunci când plouă.

De asemenea, veți dori să aveți la dvs și o mică trusă de unelte în cazul în care trebuie să strângeți vreun șurub sau să schimbați o anvelopă. Atât bicicletele electrice pliabile cât și trotinetele electrice care au anvelope pneumatice sunt destul de sensibile, astfel o pompă ar putea fi un accesoriu necesar sau o roată de rezervă. O roată nouă va fi mult mai ușor de montat decât să încercați să reparați o pană, mai ales dacă vă grăbiți.

Durata de viață a bateriei, viteza și distanța

Dacă cumpărați un vehicul electric, indiferent de tipul acestuia, veți dori să știți cât de mulți km poate parcurge cu o singură încărcare. Este cel mai bun mod de a vă asigura că nu plecați pe distanțe imposibil de parcurs dus-întors cu o singură încărcare.

Majoritatea trotineteleor electrice, chiar și cele mai ieftine, au o autonomie de aproximativ 20-25 de km și o viteză maximă la fel. Acesta este motivul pentru care recomandăm trotinetele pentru navete de maxim 7-8 km pe sens. De asemenea, sunt grozave dacă veți utiliza și mijloace de transport în comun pe traseul dvs sau dacă utilizați trotineta pentru “ultimul km”.

Vă puteți aștepta ca o bicicletă electrică pliabilă să ajungă ușor la viteze de 30 de km/h. Acestea au totuși un alt mod de funcționare. Nu veți găsi biciclete electrice pliabile care au clapetă de accelerație, dacă ar avea așa ceva și nu ar avea nevoie să dați la pedale pentru a funcționa, atunci acel vehicul ar fi catalogat ca moped. Tehnic, o bicicletă pliabilă electrică poate merge cât de repede puteți pedala, doar că motorul se va opri undeva la 30-40 de km/h.

Datorită naturii modului în care funcționează bateriile pentru bicicletele electrice, vă puteți aștepta ca o singură încărcare să vă ajute să parcurgeți între 40 – 100 de km. Cu cât mergeți cu un nivel al asistării mai ridicat, cu atât va fi mai mică durata de viață a bateriei. Ne așteptăm la aceste valori de la o bicicletă medie, care costă peste 5000 de lei.

Costul energiei electrice

Trotineta electrică în medie va consuma aproximativ o jumătate de kilowatt de energie electrică pentru a avea bateria complet încărcata. O astfel de valoare nu îinseamnă mai mult de câțiva lei pe factura la curent.

Există studii pe Internet care spun că dacă faceți naveta la serviciu în fiecare zi, timp de un an, cu trotineta electrica, costul total ar fi în jur de 100 de lei. Aceasta sumă este probabil mai mică decât costul benzinei pe o singură săptămână.

De asemenea, v-ați putea încărca trotineta atunci când ajungeți la serviciu, astfel încât veți putea scădea chiar și acest cost.

În cazul bicicletelor electrice pliabile, există mai multe variante de baterii folosite în acest moment. Am găsit cifre care arată că bateriile unei biciclete electrice pliabile au nevoie de aproximativ 2 kilowatti de energie. Și în acest caz costurile vor râmâne mici.

Întreținerea

O trotinetă electrică nu necesită foarte multa întreținere. De asemenea, nu costă foarte mulți bani pentru ca aceasta să funcționeze. Cel mai mult timp ar trebui să vă ia curățarea săptămânală a acesteia și, de asemenea, vă recomandăm să verificați șuruburile principale măcar o dată la două săptămâni.

Tot la două săptămâni ar fi indicat să verificați și presiunea la roți, dacă aveți anvelope pneumatice, sau să le verificați dacă sunt tăiate sau înțepate.

Un alt lucru important este să vă asigurați ca rulmenții dvs rulează fără probleme. Ar trebui să fiți capabil să simțiți cum funcționează rulmenții doar dacă învârtiți roata înainte și înapoi cu mana.

O bicicletă electrică pliabilă va necesita ceva mai multă întreținere. Și în cazul acesteia va trebui să vă ocupați de curățarea ei săptămânal, să îi verificați anvelopele, rulmenții și la final să verificați dacă există piese care stau să se desprindă.

Verificarea M

Vă recomandăm să efectuați această verificare M, pe care majoritatea bicicliștilor o utilizează, mai exact:

Începeți de la roata din spate. Verificați anvelopa și spițele. Apoi urmează să verificați dacă șaua și piciorul de susținere al acesteia nu s-au slăbit. În continuare mergeți la lanț, pe care ar trebui să îl curățați și să îl ungeți, apoi la pedale.

În continuare urmează să verificați sistemul de pliere. Apoi trageți de ghidon și tija acestuia, vedeți dacă e ceva desprins. Apăsați frânele și asigurați-vă că funcționează corect.

Finalizați verificarea M cu roata din față, testând anvelopa și spițele.

Verificând în acest mod, o să fiți siguri că nu ratați nimic important. Cu cât faceți mai des acest lucru, cu atât mai ușor veți depista pe viitor eventualele probleme ale bicicletei.

Legalitatea acestor vehicule electrice

În cazul trotinetelor electrice legile lipsesc în aproape toate țările din lume, pentru că sunt încă destul de noi. Totuși, ar fi bine să verificați legile locale, în zona în care veți utiliza trotineta.

Regula cel mai des utilizată este că, dacă puteți merge cu o bicicletă într-o zonă, puteți merge în același loc și cu o trotinetă.

În România este deja în lucru o lege care privește trotinetele și scuterele electrice, astfel în câteva luni ar trebui să vedem varianta ei finală.

Bicicletele pliabile electrice sunt însă diferite din acest punct de vedere. Ele sunt prezente de mai mulți ani și au putut fi deja create legi pentru ele. Acesta este și motivul pentru care motorul electric se oprește când atingeți 25 de km/h. Pentru că peste această viteză, bicicleta ar deveni moped și s-ar încadra în altă categorie de vehicule.

Bicicletele pliabile non-electrice

De asemenea, puteți să evitați problemele tehnice ale unei biciclete electrice pliabile și să cumpărați doar o bicicletă pliabilă tradițională. Dacă faceți acest lucru, cu siguranță nu va trebui să vă mai gândiți la problemele legislative.

Vestea bună este că o bicicletă pliabilă poate merge la fel de rapid ca una electrică. Vestea proastă este că voi în persoană sunteți motorul și bateria bicicletei. Tehnic, cu o astfel de bicicletă ați putea merge non stop, practic este greu de crezut că există oameni care să reziste la mai mult de cateva ore de pedalat continuu.

Care este mai ușoară?

O bicicletă pliabilă normală va fi mult mai ușoară decât o bicicletă pliabilă electrică. Una simplă va avea undeva la 8-9 kg, pe când una electrică va începe de pe la 12 – 14 kg. Aceeași greutate o au și trotinetele electrice.

Atât trotinetele electrice cât și bicicletele pliabile non-electrice vor fi grozave dacă trebuie să utilizați și un mijloc de transport în comun în timpul drumurilor pe care le aveți de făcut. De asemenea, vor fi minunate dacă trebuie să urcați / coborâți pe scări.

Costuri

După cum bănuiți deja, o bicicletă pliabilă non-electrică costă mult mai puțin decât una electrică. Puteți găsi biciclete pliabile non-electrice care să coste și 500-600 de lei, dar ar trebui să le evitați. Modele de bună calitate costă în jur de 1500-2000 de lei.

Trotinetele electrice de bună calitate sunt undeva între 2300-3000 de lei, veți găsi și mai ieftine dar nu ar trebui să aveți foarte mari așteptări de la ele.

Concluzie

Bicicletele pliabile sunt încă o formă de transport destul de grea. O trotineta electrica va ocupa în continuare mult mai puțin spațiu în casa dvs. Bicicletele pliabile sunt destul de greu de transportat, mai ales dacă locuiți la bloc.

De asemenea, bicicletele electrice necesită puțin efort. Nu au opțiunea trotinetelor prin care doar trageți de o manetă și va pleca de pe loc. În cazul bicicletelor trebuie să și pedalați pentru a intra motorul electric în acțiune. Acestea ar putea fi o opțiune bună dacă vă recuperați după un accident sau dacă sunteți începători și vreți să începeți să mergeți cu bicicleta în mod constant.

Trotineta electrică este o alegere excelentă dacă vreți doar să vă urcați pe ea și să plecați spre serviciu, fără să depuneți niciun fel de efort.

Articol susținut de smart-products.ro