Trotinetele electrice de închiriat, interzise în Madrid, Spania
Trotinetele electrice de închiriat, interzise în Madrid, Spania! Primăria din Madrid a anunţat interzicerea trotinetelor electrice de închiriat din cauza că pun siguranţa pietonilor în pericol.
Această măsură a fost aplicată deja în alte oraşe mari din lumea largă. Ea va intra în vigoare în Madrid abia în luna octombrie.
„Prioritatea noastră este integritatea fizică și siguranța locuitorilor Madridului. Am retras autorizația firmelor care oferă trotinete pe străzile orașului.
Acestea nu au respectat condițiile pe care le-am impus pentru a garanta siguranța pietonilor, în special a vârstnicilor noștri. Revocarea va deveni complet efectivă în luna octombrie”, a anunţat primarul Madridului, Jose Luis Martinez-Almeida, pe X (Twitter).
Nuestra prioridad es la integridad física y seguridad de los madrileños. Revocamos la autorización a las empresas concesionarias de patinetes en las calles de la ciudad. Han incumplido los condicionantes que impusimos para garantizar la seguridad de los peatones, especialmente,…
— José Luis Martínez-Almeida (@AlmeidaPP_) September 5, 2024
Doar trei companii mai pot închiria trotinete electrice în Madrid
Momentan, doar trei companii mai au voie să închirieze trotinete electrice în Madrid: Lime, Dott și Tier Mobility.
Primarul Madridului a declarat că aceste firme nu au respectat regulile impuse pentru a asigura siguranța pietonilor, mai ales a celor în vârstă. El a mai spus că primăria nu va mai da alte autorizații.
Principala nemulțumire a lui este că cele trei companii nu au oferit asigurări adecvate și nu au folosit tehnologie care să prevină circulația sau parcarea trotinetelor în zonele unde este interzis.
Trotinetele electrice au fost interzise în mai multe capitale și orașe mari de pe glob
Trotinetele electrice de închiriat au devenit foarte populare la sfârșitul anilor 2010 în multe orașe mari, iar pe lângă companiile menționate, și Bird, Bolt și Wind sunt prezente pe piață. Deși au fost văzute ca o soluție bună pentru diversificarea transportului urban, aceste vehicule au generat rapid critici din cauza numărului crescut de accidente.
Trotinetele electrice au fost deja interzise în orașe precum Paris, Montreal, Las Vegas și New Orleans, unde au fost inițial permise. În orașe ca Barcelona, Toronto și New York, nu au fost niciodată autorizate.
În alte locuri, au fost impuse restricții, cum ar fi limitarea numărului de trotinete sau a vitezei maxime, precum și interzicerea circulației lor pe trotuare.