Acest gaz provine dintr-un hormon vegetal natural, aflat în interiorul fructului, iar sarcina sa este de a regla dezvoltarea și creșterea fructelor. Când o banană este gata să se coacă, producția sa de etilenă crește, determinând-o să treacă de la verde la maroniu. Vestea bună este că există un truc care va ajuta ca bananele să nu se strice prea repede, potrivit Daily Record.
Provenind din Asia de Sud-Est, bananele pot fi găsite într-o varietate de culori și dimensiuni. Potrivit nutriționiștilor, banana este fructul ideal pentru sănătatea trupului și a minții.
Pe lângă faptul că sunt hrănitoare, bananele sunt ieftine, un motiv în plus pentru a le introduce în alimentația de zi cu zi. Beneficiile bananei includ reducerea riscului de cancer și astm, scăderea tensiunii arteriale și îmbunătățirea sănătății inimii.
Care este cel mai bun mod de a păstra bananele
Dacă doriți ca bananele să fie cât mai proaspete, iată ce ar fi bine să faceți: Atârnați-le! Depozitarea lor în acest fel previne înnegrirea. De asemenea, bananele pot fi congelate, iar aceasta este o modalitate bună de a le folosi în smoothie-uri. Asigurați-vă că le lăsați să se decongeleze la temperatura camerei, înainte de a încerca să îndepărtați coaja. În cazul în care intenționați să le mâncați în câteva zile, puneți-le în frigider. Ca și înfășurarea tulpinilor, acest lucru va încetini procesul de coacere prin temperatura mai rece.
Trucul cu folia de plastic, sugerat de un utilizator de TikTok
Creatorul de conținut Armen Adamjan, care postează frecvent trucuri pentru curățenie, plante și produse alimentare pe contul său TikTok, Creative Explained, susține că a găsit metoda ideală de a păstra bananele cât mai mult timp. ”Ați cumpărat banane și descoperiți că au devenit maronii cu mult înainte de a ajunge să le mâncați? Ei bine, iată ce trebuie să faci”, spune Armen.
El sugerează să împachetați o anumită parte a bananei în folie de plastic sau folie alimentară pentru a le păstra proaspete mai mult timp. „Separați toate bananele și apoi înfășurați fiecare tulpină a bananei în folie de plastic. Acest lucru încetinește producția de etilenă și menține bananele proaspete timp de aproximativ șapte zile”, afirmă Armen Adamjan. Această metodă nu este prietenoasă cu mediul, așa că, susgerează el, alegeți folie alimentară ecologică, pe bază de ceară de albine, deoarece poate fi refolosită din nou, și este eficientă pentru încetinirea procesului de coacere a unei banane.
De ce este bine să mâncăm banane
Bananele sunt ideale pentru persoanele care se confruntă cu boli cardiovasculare. Consumate ocazional, sunt adjuvanți nutriţionali hipotensori, datorită conținutului bogat de potasiu.
De asemenea, potasiul ajută și la sănătatea oaselor, pentru că este capabil să contracareze pierderea urinară crescută de calciu. Efectul antiacid al bananelor protejează împotriva ulcerului gastric. Substanțele conținute de aceste fructe mențin sănătatea celulelor care formează mucoasa stomacului, producând o barieră de mucus gros, care ține la distanță acizii din stomac. În plus, inhibitorii de protează, care se găsesc în banane, contribuie la eliminarea bacteriilor din stomac, agenţi patogeni ai ulcerului gastric.