Trucul foliei de aluminiu va accelera recoltarea roșiilor. Iată cât de simplu este

roșii

SURSA FOTO: Dreamstime

Dacă ați cultivat până acum roșii, știți că poate fi o loterie. Factori precum vremea și starea solului pot afecta creșterea tomatelor, rezultatul fiind, adesea, dezamăgitor.

Accelerarea recoltării roșiilor

Roșiile ar putea crește, dar într-un ritm lent și nu la o dimensiune deosebit de impresionantă. Adesea, nici gustul lor nu este cel sperat. Dacă vă sună cunoscut, tot ce trebuie să faceți este să testați acest truc simplu, care implică plasarea foliei de aluminiu de-a lungul răsadurilor din grădină, potrivit Housedigest.

Cu acest truc, nu e nevoie să cumpărați tone de substanțe pentru a încerca să impulsionați recolta. Cu siguranță, nu putem controla vremea, dar cu acest truc, roșiile ar putea deveni mai mari ca niciodată și chiar s-ar putea coace mai repede. Este foarte ieftin și de asemenea, poate ajuta la alungarea păsărilor atrase de plantele din grădină. Astfel, roșiile pot atinge potențialul maxim. Iată ce trebuie să faceți.

Nu e nevoie decât de folie de aluminiu

Așa cum probabil deja ați ghicit, nu e nevoie decât de folie de aluminiu. Așezați fâșii mari de folie de aluminiu deasupra mulciului sau a pământului care se află între răsadurile de roșii, asigurându-vă că plasați benzile cu partea strălucitoare în sus. Fâșiile vor oferi plantelor mai multă lumină solară datorită calității reflectorizante a foliei, chiar și în zilele înnorate, ceea ce ar putea duce la o recoltă mai rapidă. Deoarece este important ca folia să nu se desprindă, căptușiți marginile ei cu pietre sau alte obiecte grele.

SURSA FOTO: Dreamstime

Permite roșiilor să beneficieze de mai multă lumină

Folosirea foliei de aluminiu este benefică pentru cultura de roșii, deoarece le permite să aibă parte de mai multă lumină. În plus, acest truc va împiedica păsările să ciugulească roșiile pe măsură ce cresc. Nu doar că roșiile ar trebui să crească mai repede datorită luminii solare suplimentare, dar odată ce sunt gata de cules, ar trebui să arate mai bine ca niciodată.

Beneficiile bicarbonatului de sodiu

Bicarbonatul de sodiu ajută cultura de roșii să prospere. Luați în considerare acele boli fungice de temut – făinarea, antracnoza și alte boli care afectează roșiile, lăsând urme pe frunze și pe fructe deopotrivă. Bicarbonatul perturbă răspândirea sporilor de ciuperci, făcând grădina un loc mai puțin prietenos cu aceștia. Dacă vă confruntați cu afide, melci și și alți dăunători care pot devasta cultura de roșii, bicarbonatul de sodiu intră în scenă, eliberând dioxid de carbon. Cu toate acestea, folosirea bicarbonatului de sodiu pentru buruieni este o sabie cu două tăișuri, deoarece poate deteriora plantele. Deși nu este toxic pentru plante, acesta poate arde frunzele.

Cum se folosește

Amestecul se pune într-o sticlă cu pulverizator și se aplică pe frunzele roșiilor, insistând acolo unde frunzele sunt deja afectate de făinare. Se aplică inclusiv pe partea inferioară a frunzelor. Înainte de aplicare este important să faceți o defoliere a plantelor. Se elimină frunzele afectate de boală și se recuperează ușor după aplicarea tratamentului. Se poate pulveriza și preventiv o dată pe săptămână sau chiar o dată la doua săptămâni, până ce nivelul de umiditate este redus și nu mai reprezintă o problemă pentru plantele tale.