Trump a făcut o vizită surpriză și a anunțat o mutare neașteptată

Președintele american Donald Trump a făcut joi o vizită surpriză în Afganistan, cu ocazia Zilei Recunoștinței, pentru a vizita trupele aflate în această țară. Cu acest prilej, el a declarat că speră că va ajunge cu talibanii la un acord de încetare a focului.

Această vizită a lui Trump în Afganistan este prima de când a devenit președinte și vine la o săptămâna după un schimb de prizonieri care a fost făcut între americani și milițiile talibane, informează Reuters.

„Talibanii doresc să ajungem la o înțelegere și noi ne vom întâlni cu ei”, le-a declarat Trump ziariștilor la sosire, după un zbor de noapte care a fost ținut secret din motive de securitate.

„Noi am susținut că este necesară o încetare a focului, ei nu au vrut atunci, acuma eu cred că vor. Probabil că lucrurile vor urmă această direcție”, a mai spus Trump.

Liderii talibanilor au declarat pentru Reuters că un grup de-al lor se află de o săptămâna la Doha, în Qatar, pentru a purta tratative de pace cu mai mulți oficiali americani. Ei au precizat că s-ar putea că în curând să se ajungă la un acord.

Donald Trump s-a întâlnit și cu omologul sau afgan, Ashraf Ghani. El a participat la o masă dată de soldații americani dintr-o baza militară cu prilejul Zilei Recunoștinței.

„Am călătorit 8.331 de mile pentru a fi aici în această seară dintr-un singur motiv: pentru a vă spune în persoană că această Zi a Recunoştinţei este una specială, că totul merge foarte bine şi că ţara este mai puternică din punct de vedere economic decât a fost vreodată”, le-a spus Trump soldaților.