Donald Trump trece cu bine peste infectarea cu noul coronavirus. La nici șapte zile de când a fost testat pozitiv, liderul SUA a fost deja externat din spital.
Preşedintele SUA, Donald Trump, infectat cu COVID -19, a anunţat că va ieşi din spital luni la 22:30 GMT, declarând concetăţenilor săi că nu trebuie să se teamă de noul coronavirus, relatează AFP, citată de agerpres.
”Voi părăsi minunatul Centru medical Walter Reed astăzi la 18:30. Mă simt foarte bine! Nu vă temeţi de COVID. Nu-l lăsaţi să vă conducă viaţa”, a postat Trump pe Twitter, afirmând că se simte ”mai bine decât acum 20 de ani”.
Totodată, pe tot parcursul zilei, Trump a trimis aproape 20 de mesaje prin Twitter, majoritatea despre alegerile prezidenţiale din noiembrie.
O infectare controversată
Președintele american Donald Trump a anunțat că a fost testat pozitiv pentru coronavirus alături de soția sa, Melania Trump, în urmă cu câteva zile, totuși s-a vindecat mai rapid decât oricine.
„În seara asta, Prima Doamnă (nr. Melania Trump) și eu am fost testați pozitivi pentru COVID-19. Vom începe carantina și procesul de recuperare imediat. Vom trece prin asta împreună”, a scris Donald Trump pe o rețea de socializare.
Totuși, unele aspecte ale bolii preşedintelui sunt încă neclare. Medicii afirmă că saturaţia cu oxigen a sângelui lui Trump a scăzut de două ori, că i s-a administrat surplus de oxigen cel puţin o dată şi că a avut febră; ei nu au precizat însă temperatura.
De asemenea, medicul preşedintelui, Sean Conley, a afirmat că echipa medicală aşteaptă în continuare mai multe date despre starea plămânilor pacientului. Tratamentul de până acum a inclus un amestec de anticorpi, steroizi şi o cură de cinci zile cu medicamentul antiviral Remdesivir.