Preşedintele american Donald Trump a anunţat că va retrage Statele Unite din Tratatul privind forţele nucleare intermediare (INF), deoarece Rusia a încălcat acordul, notează Digi24.
Pe de altă parte, tratatul INF a fost invocat adesea de președintele rus, Vladimir Putin, pentru a denunța „ilegalitatea” scutului antirachetă în România.
Tratatul INF a fost semnat în 1987 de preşedintele SUA Ronald Reagan şi de liderul Uniunii Sovietice, Mihail Gorbaciov, iar ulterior a fost preluat de Rusia, ca succesoare a URSS.
Acest pact, încheiat în 1987, care contribuie la securitatea Statelor Unite şi aliaţilor săi în Europa şi Orientul Mijlociu, le interzice Statelor Unite şi Rusiei să deţină, producă sau testeze rachete nucleare cu lansare de la sol, cu o rază de acţiune cuprinsă între 500 şi 5.500 de kilometri.
„Rusia a încălcat acordul. Îl încalcă de mulţi ani”, a declarat președintele Trump sâmbătă, la Elko, în Nevada, unde a participat la un miting. „Iar noi nu-i vom lăsa să încalce un acord nuclear şi să facă arme, iar noi să nu avem voie (să facem)”, a completat președintele.