În cadrul unui discurs marcat de accente naționaliste, acesta a susținut că SUA ar trebui să recâștige controlul asupra Canalului Panama, afirmând că acesta este „unul dintre cele mai mari active strategice ale lumii și nu ar fi trebuit să îl cedăm niciodată ”.
Donald Trump a subliniat că prezența economică a Chinei în regiune reprezintă o amenințare directă la interesele americane, dând de înțeles că va remedia situația.
În ciuda retoricii controversate, experții consideră improbabil un astfel de demers, având în vedere complexitatea geopolitică și implicațiile economice.
De ce este Canalul Panama atât de important?
Construcția Canalului Panama este un simbol al ingineriei și al ambiției umane. Ideea unui canal care să lege oceanele Atlantic și Pacific datează din secolul al XVI-lea, dar primele eforturi serioase au fost întreprinse de francezi abia în anii 1880. Sub conducerea lui Ferdinand de Lesseps, inginerul care a realizat Canalul Suez, Franța a demarat construcția, dar proiectul s-a confruntat cu obstacole uriașe. Bolile tropicale precum malaria și febra galbenă, alături de provocările de ordin ingineresc, au dus la abandonarea proiectului în 1889.
După retragerea francezilor, compania care administra proiectul, Compagnie Universelle du Canal Interocéanique de Panama, s-a confruntat cu o criză financiară și cu o pierdere de încredere din partea publicului. S-a încercat atragerea de noi investitori, însă acest demers a eșuat și în cele din urmă, drepturile de construcție au fost vândute Americii.
În 1903, cu sprijinul Statelor Unite, Panama și-a declarat independența față de Columbia, iar SUA a preluat proiectul în 1904 prin semnarea Tratatului Hay-Bunau-Varilla. Americanii au reușit să finalizeze construcția în 1914, adoptând metode eficiente de combatere a bolilor și utilizând tehnologii avansate. Controlul american asupra canalului a generat tensiuni cu Panama, care dorea recuperarea suveranității asupra teritoriului.
În 1977, președintele american Jimmy Carter și liderul panamez Omar Torrijos au semnat Tratatele Torrijos-Carter, care prevedeau transferul gradual al controlului canalului către statul Panama până la 31 decembrie 1999.
În 1999, Panama a preluat administrarea canalului prin Autoritatea Canalului Panama (ACP), care a reușit să modernizeze și să extindă canalul, generând venituri considerabile.
Acest proiect colosal a reprezentat nu doar un succes tehnologic, ci și o expresie a ambițiilor imperialiste ale SUA în acea perioadă. Canalul a devenit rapid o piesă esențială în strategia economică și militară a Statelor Unite, fiind considerat o rută de transport vitală în timpul ambelor Războaie Mondiale.
O piesă esențială pe tabla de șah geopolitică
Canalul Panama este unul dintre cele mai importante coridoare maritime din lume, contribuind semnificativ la comerțul global. Cu o lungime de aproximativ 80 de kilometri, acesta permite tranzitul a peste 14.000 de nave anual, transportând între 300 și 350 de milioane de tone de marfă. Aproximativ 6% din comerțul mondial trece prin acest canal, generând venituri anuale de peste 2 miliarde de dolari.
Impactul economic asupra Panama-ului este considerabil. Canalul contribuie cu aproximativ 40% la PIB-ul național, iar extinderea sa, finalizată în 2016, a sporit capacitatea comercială prin introducerea noilor ecluze pentru nave cargo de capacitate mai mare. Acest proiect a permis reducerea duratelor de transport și a costurilor pentru companii, consolidând rolul canalului în comerțul global.
Proiectul de extindere a inclus investiții majore în tehnologii ecologice, reducând consumul de apă prin reciclarea acesteia în timpul operării ecluzelor. Astfel, canalul nu doar facilitează comerțul global, dar contribuie și la protejarea resurselor naturale, consolidându-și reputația ca un exemplu de infrastructură sustenabilă.
Cât de justificată este îngrijorarea SUA?
În discursul de învestire, Donald Trump și-a exprimat îngrijorarea față de influența sporită a Chinei în Panama: „China operează Canalul Panama. Noi nu i l-am dat Chinei, i l-am dat statului Panama și îl luăm înapoi”.
Noul președinte susține că investițiile chineze reprezintă o amenințare directă pentru interesele americane și că Panama suprataxează navele americane care se folosesc de canal. „Scopul înțelegerii noastre și spiritul tratatului nostru au fost încălcate în totalitate. Navele americane sunt grav suprataxate și nu sunt tratate corect în niciun fel, sub nicio formă, inclusiv Marina Statelor Unite”.
Prezența chineză este incontestabilă, China fiind unul dintre cei mai mari utilizatori ai canalului, contribuind cu aproximativ 20% din traficul total, iar companii precum Landbridge Group și CK Hutchison Holdings operează porturi la ambele capete ale canalului.
China a investit masiv în diverse proiecte de infrastructură din jurul canalului, inclusiv construcția unui port de containere, un pod și o linie ferată. De asemenea, și-a exprimat interesul și în participarea la proiectele de gestionare a apei, care sunt esențiale pentru funcționarea canalului, mai ales în contextul secetei.
În 2017, Panama a rupt relațiile diplomatice cu Taiwan, decizie ce a deschis calea pentru o influență și mai mare a Chinei în țară, mai ales în contextual în care Panama a fost prima țară din America Latină care a semnat un acord cu „Inițiativa Belt and Road” (BRI), inițiativă globală de investiții a Chinei.
Deși prezența economică chineză a stârnit temeri, multe dintre acuzațiile lui Trump par a fi exagerate. Retorica privind recâștigarea canalului este nerealistă, având în vedere costurile diplomatice și economice ale unui astfel de demers.
Amenințările SUA sub pretextul taxelor „exorbitante” și a influenței chineze, au reaprins dezbaterile cu privire la suveranitatea Panama asupra canalului. Președintele, Jose Raul Mulino a respins categoric aceste amenințări, reiterând că suveranitatea țării asupra canalului este „nenegociabilă”.
Tratatul de Neutralitate din 1977 garantează accesul egal la canal pentru toate națiunile, inclusiv pentru navele militare, și stipulează că doar Panama poate opera canalul sau poate menține instalații militare pe teritoriul său. SUA are dreptul de a interveni militar doar pentru a proteja neutralitatea canalului. Canalul este administrat de Autoritatea Canalului Panama (ACP), o agenție autonomă a guvernului panamez. ACP este responsabilă de operarea, întreținerea și modernizarea canalului, iar deciziile sale sunt luate independent de influența chineză.
Guvernul panamez a dat semne că dorește să mențină relații bune cu Statele Unite ale Americii, ceea ce ar putea limita posibilitățile Chinei de a-și extinde influența în regiune. În plus, Panama a implementat măsuri de transparență sporită pentru contractele publice, iar SUA rămâne cel mai mare investitor străin direct în Panama, depășind semnificativ investițiile chinezești.
Un dictator modelat de interesele americane
Nu este prima dată când Panama se confruntă cu o situație politică complicată în care interesele Statelor Unite ale Americii sunt puse deasupra intereselor proprii.
Istoria statului Panama este profund marcată de influența americană, iar perioada dictatorului Manuel Noriega este un exemplu clar al modului în care Washingtonul și-a promovat interesele în regiune.
Manuel Noriega este o figură centrală în istoria recentă a Panamei, iar dictatura sa a fost marcată de o serie de evenimente care reflectă relațiile complexe dintre Panama și Statele Unite. La început, Noriega a fost văzut ca un aliat al Americii, colaborând cu agențiile de informații ale SUA, pentru a sprijini luptele contra mișcărilor comuniste din America Centrală. Sprijinul american i-a permis să urce în ierarhia militară și, în cele din urmă, să preia puterea în 1983, după moartea liderului Omar Torrijos.
În anii ’80, Noriega a devenit un personaj cheie în politica panameză și în strategia SUA din America Latină. Cu toate acestea, pe măsură ce influența sa creștea, relațiile cu Statele Unite se deteriorau. Implicarea sa în activități ilegale, cum ar fi traficul de droguri și abuzurile asupra drepturilor omului, au început să atragă atenția autorităților americane. Noriega a permis cartelurilor de droguri să folosească Panama ca un punct de tranzit pentru cocaină, iar profiturile obținute din aceste afaceri ilegale au devenit o sursă importantă de finanțare pentru regimul său.
În 1988, el a fost acuzat într-un tribunal american pentru trafic de droguri, spălare de bani și implicarea în asasinarea unui oponent politic, Hugo Spadafora. În ciuda acestora, Noriega a refuzat să cedeze în fața presiunii externe. De fapt, în 1989, în urma alegerilor prezidențiale, în care candidatul opoziției, Guillermo Endara, părea să câștige, Noriega a anulat rezultatele, adâncind criza politică și creând un conflict direct cu America.
Tensiunile au culminat în decembrie 1989, când președintele american George H.W. Bush a ordonat „Operațiunea Just Cause”, o invazie militară, având ca pretext protejărea cetățenilor americani, apărarea Canalului Panama și restaurarea democrației. În urma invaziei, Noriega s-a refugiat în ambasada Vaticanului înainte de a se preda forțelor americane în ianuarie 1990. Procesul său în Statele Unite a dezvăluit legăturile sale cu carteluri de droguri și a subliniat modul în care SUA au tolerat abuzurile sale în perioada în care interesele strategice în regiune le justificau sprijinul.
Condamnat pentru crime legate de traficul de droguri, spălare de bani și implicare în asasinate, Noriega a primit o sentință de 40 de ani de închisoare. Dictatura lui Noriega este un exemplu clar al modului în care interesele geopolitice pot modela relațiile dintre națiuni și pot influența destinul liderilor care le servesc.
Un nou capitol pentru Panama
După îndepărtarea lui Noriega, Panama a intrat într-o perioadă de tranziție democratică. Guillermo Endara a fost instalat ca președinte, și a încercat să stabilizeze țara după ani de dictatură militară prin reforme politice și investiții strategice în infrastructură, economia cunoscând o creștere semnificativă.
Canalul Panama a fost transferat oficial în 1999, și a devenit un motor economic major pentru economia propriului stat. Veniturile generate de canal au fost reinvestite în educație, sănătate și infrastructură, consolidând poziția țării ca un hub economic regional.
Canalul Panama se află din nou în centrul atenției globale, devenind un punct de interes pentru marile puteri. Odată cu învestirea lui Trump, acest loc strategic a fost readus sub lumina reflectoarelor, iar cu un viitor incert, întreaga lume privește cu interes evoluțiile ce ar putea redefini dinamica comerțului internațional.
