Donald Trump îi cere Congresului să ancheteze eventualele ascultări telefonice în cazul său

Preşedintele american Donald Trump i-a cerut duminică Congresului să ancheteze în legătură cu eventuale ascultări telefonice a căror victimă ar fi fost el din partea predecesorului său, Barack Obama, înainte de alegerile din 8 noiembrie 2016, relatează AFP, Reuters şi DPA.

Preşedintele Trump ''cere ca, în cadrul anchetelor lor privind activitatea rusă, comisiile Congresului privind serviciile de informaţii să-şi exercite autoritatea de supervizare pentru a stabili dacă au fost depăşite atribuţiile de anchetă ale ramurii executive în 2016'', a indicat Sean Spicer, purtătorul de cuvânt al Casei Albe, într-un comunicat. 

Cererea survine la o zi după ce Trump a acuzat, fără dovezi, că Obama a ordonat ascultarea telefoanelor din sediul de campanie al lui Trump, care se afla în Trump Tower din New York. Obama a respins acuzaţiile, spunând că sunt ''pur şi simplu false''.

SURSA: Agerpres