Preşedintele american, Donald Trump, a respins marţi criticile la adresa atitudinii sale faţă de Moscova, spunând că "nu a existat vreodată un preşedinte atât de dur cu Rusia aşa cum am fost eu", transmite agenţia dpa.
„Preşedintele Putin ştie asta mai bine ca oricine, cu siguranţă mai bine decât media”, a declarat Trump, înaintea unei şedinţe a cabinetului său, la Casa Albă.
Totodată, Trump, citat de Reuters, a mai arătat miercuri că el nu crede că Rusia încă vizează Statele Unite, contrazicând evaluările serviciilor de informaţii americane potrivit cărora Moscova îşi continuă tentativele de a se amesteca în alegerile din SUA.
Întrebat de reporteri, miercuri, dacă Rusia vizează încă SUA, liderul de la Casa Albă a răspuns: „Nu”.
AGERPRES