Donald Trump a negat că ar fi cerut asasinarea preşedintelui sirian, Bashar al-Assad, aşa cum susţine jurnalistul Bob Woodward într-o carte.
Ideea "nici măcar n-a fost luată în considerare vreodată şi nici nu ar fi luată în considerare", a declarat Trump ziariştilor de la Casa Albă, unde l-a primit pe şeicul kuweitian Sabah al-Ahmad al-Jaber al-Sabah.
Cartea lui Woodward intitulată "Fear: Trump in the White House" ("Teamă: Trump la Casa Albă") urmează să apară abia săptămâna viitoare, dar presa a difuzat deja fragmente. Potrivit uneia din informaţiile jurnalistului devenit celebru în urma afacerii Watergate, Trump i-ar fi spus ministrului apărării, James Mattis, că doreşte asasinarea lui al-Assad, ca reacţie la un atac chimic împotriva unor civili sirieni în aprilie 2017.
Mattis nu a negat explicit, dar comentat că "deşi în general îmi place să citesc ficţiuni, aceasta este o marcă unică a literaturii din Washington, iar sursele sale anonime nu oferă credibilitate".
Purtătoarea de cuvânt a preşedinţiei americane, Sarah Sanders, declarase încă de marţi că Woodward publică "poveşti inventate".