„Vom pune în aplicare un program de ajutorare de 19 miliarde de dolari pentru minunaţii noştri agricultori şi crescători de animale care trebuie să facă faţă repercusiunilor pandemiei mondiale”, a declarat preşedintele SUA, potrivit agerpres.ro

Secretarul agriculturii, Sonny Perdue, a precizat că 16 miliarde de dolari vor merge direct la agricultori, iar restul de trei miliarde de dolari vor servi pentru achiziţionarea de produse alimentare proaspete pentru persoanele cele mai defavorizate.

Mesajul de încurajare făcut de Trump

Cu majuscule, Trump a scris pe Twitter celor 80 de milioane de urmăritori: „Eliberaţi Minnesota!”, „Eliberaţi Michigan!” şi „Eliberaţi Virginia!”. Pentru ultimul stat, el a adăugat, referindu-se la dreptul americanilor de a purta arme: „Şi salvaţi-vă Al Doilea Amendament formidabil. El este sub asediu!”.

Mesajul lui Donald Trump vine în contextul în care Guvernatorul de Virginia, Ralph Northam, a promulgat recent mai multe legi pentru a limita vânzarea de arme şi a creşte controlul asupra cumpărătorilor.