Trump opreşte zborurile din Europa! Decizie fără precedent în contextul pandemiei

Preşedintele Donald Trump a luat o decizie fără precedent privind zborurile dinspre Europa, în contextul pandemiei de coronavirus. Surprinzător, măsura ar putea să nu vizeze şi România.

Preşedintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a decis impunerea unor restricţii de călătorie între SUA şi Europa, pentru a opri răspândirea coronavirusului peste ocean. Liderul de la Casa Albă a anunţat că toate călătoriile vor fi suspendate, timp de 30 de zile, din 26 de ţări europene.

Decretul prezidenţial prevede că interdicţia se aplică persoanelor care au călătorit în Spaţiul Schengen cu 14 zile înainte de a ajunge în Statele Unite, ceea ce ar însemna că ţări precum România, Bulgaria, Irlanda sau Croaţia sunt exceptate de la măsură, ele fiind membre ale Uniunii Europene, dar nu şi ale Spaţiului Schengen.

Schimburile comerciale nu sunt afectate de această măsură

Donald Trump a precizat că restricţiile sunt “puternice, dar necesare”, pentru că Uniunea Europeană “nu a luat aceleaşi precauţii” precum Statele Unite în această criză. Măsura nu se aplică cetăţenilor americani. Ulterior, Trump a explicat, într-un mesaj pe Twitter, că măsurile nu vor afecta comerţul dintre SUA şi ţările europene. “Restricţiile opresc oamenii, nu bunurile”, a scris acesta.

Liderul de la Casa Albă a subliniat totuşi că restricţiile de călătorie nu vor fi impuse şi în cazul Marii Britanii, ţară care a confirmat deja 460 de cazuri pe îmbolnăvire cu noul virus, scrie digi24.ro.

În SUA au fost depistate până în prezent 1.135 de cazuri de COVID-19 și 38 de decese.