Trump a avut prima reacție după infectare. Președintele SUA a anunțat ieri că el și soția sa au fost infectați. Tot ieri, acesta a realizat un mesaj video în care a declarat că că se simte "foarte bine".
„Vreau să mulţumesc tuturor pentru sprijinul incredibil. Merg la spitalul Walter Reed. Cred că mă simt foarte bine, dar ne vom asigura că lucrurile merg cum trebuie”, a spus el în mesajul video, adăugând că soţia lui, Melania, de asemenea testată pozitiv, se simte „foarte bine”.
Preşedintele american, Donald Trump, testat pozitiv la coronavirus, va fi internat într-un spital de la periferia Washingtonului „pentru câteva zile”, a anunţat vineri Casa Albă, potrivit Agepres.
„Ca măsură de extremă prudenţă şi la recomandarea medicului său şi a experţilor medicali, preşedintele va lucra din birourile prezidenţiale de la (spitalul) Walter Reed în următoarele zile”, a declarat purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Kayleigh McEnany.
Ulterior, acesta a fost transportat cu un elicopter la Centrul Medical Militar Naţional Walter Reed pentru teste suplimentare.
Ce i-a transmis Obama
Fostul preşedinte american Barack Obama i-a transmis vineri „cele mai bune gânduri” pentru însănătoşire succesorului său, Donald Trump, după diagnosticul pozitiv la COVID-19, subliniind în acelaşi timp „marea luptă politică” dintre republicani şi democraţi pentru prezidenţialele de la 3 noiembrie, notează AFP.
„Cu toate că ne aflăm în mijlocul unei mari lupte politice, şi luăm asta foarte în serios, dorim, de asemenea, să adresăm cele mai bune gânduri preşedintelui Statelor Unite şi Primei Doamne”, a declarat Barack Obama vorbind şi în numele soţiei sale, Michelle.
„Michelle şi cu mine sperăm că ei, precum şi celelalte persoane afectate de COVID-19 în întreaga ţară, primesc îngrijirile de care au nevoie şi că se vor afla pe cale unei recuperări rapide”, a adăugat el în cursul unei strângeri de fonduri pentru candidatul democrat la Casa Albă, Joe Biden, organizată online.
Joe Biden s-a folosit de această ocazie
Candidatul democrat la Casa Albă, Joe Biden, i-a îndemnat vineri pe americani „să nu facă pe grozavii ” şi să poarte mască, după anunţul că preşedintele Donald Trump a fost testat pozitiv la COVID-19.
Fostul vicepreşedinte al lui Barack Obama a fost testat negativ vineri dimineaţă, după ce a fost examinat pentru că marţi a participat alături de rivalul său republican la prima dezbatere prezidenţială.
„Asta este atât de important”, a afirmat Joe Biden în legătură cu portul măştii, într-un discurs la Grand Rapids, în statul-cheie Michigan. „Fii patriot. Nu trebuie să faci pe grozavul. Este vorba să iei parte la efortul colectiv. A purta o mască nu te va proteja numai pe tine, ci şi pe cei care sunt în jurul tău”, a mai spus el.