Donald Trump a luat o decizie radicală în ceea ce priveşte relaţia Statelor Unite cu Organizaţia Mondială a Sănătăţii. Nu este o măsură luată ca prin senin totuşi, liderul de la Casa Albă atingând acest subiect de mai multe ori în ultimele săptămâni.
Preşedintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a anunţat, vineri, încetarea relaţiei dintre ţara sa şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), pe care a acuzat-o încă de la începutul pandemiei de coronavirus că este prea indulgentă cu Beijingul.
„Deoarece nu au reuşit să facă reformele necesare şi cerute, vom pune capăt astăzi relaţiei noastre cu Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi vom redirecţiona aceste fonduri către alte nevoi de sănătate publică urgente şi mondiale care merită” aceasta, a declarat Donald Trump presei, potrivit Agerpres.
Un divorţ care nu surprinde pe nimeni
Decizia liderului de la Casa Albă nu este una suprinzătoare. Săptămâna trecută, Trump ameninţa că Statele Unite îşi vor suspenda definitiv contribuţia la OMS, dacă organizaţia nu procedează la „îmbunătăţiri substanţiale” în termen de 30 de zile, adăugând că ar putea lua în considerare chiar revizuirea apartenenţei Statelor Unite la OMS.
„Dacă OMS nu se angajează să procedeze la îmbunătăţi substanţiale în termen de 30 de zile, voi transforma suspendarea temporară a finanţării către OMS într-o măsură permanentă şi voi reconsidera calitatea noastră de membru în cadrul Organizaţiei”, scria Trump într-un mesaj pe Twitter, publicând fotocopia unei scrisori în acest sens adresate şefului OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus.
„Este clar că paşii greşiţi repetaţi din partea voastră şi a organizaţiei voastre pentru a răspunde la pandemie a costat extrem de scump lumea. Singura cale de urmat pentru Organizaţia Mondială a Sănătăţii este aceea de a-şi putea dovedi independenţa faţă de China”, stă scris în respectiva scrisoare.
În acelaşi context, Donald Trump declara de la Casa Albă: „Nu sunt mulţumit de Organizaţia Mondială a Sănătăţii”, „este o marionetă a Chinei”.