Cu vreo patru ani în urmă, fără să întreb pe cineva, mi-am schimbat descrierea ocupației mele. Obișnuiam să fiu ‘comentator de politică externă la New York Times’. În schimb, am început să spun despre mine că sunt ‘comentator de umilință și demnitate la New York Times‘. Chiar am înscris asta pe cartea mea de vizită, scrie Thomas L. Friedman în debutul materialului său de opinie publicat în The New York Times.
Devenise foarte evident pentru mine că foarte multe lucuri pe care le-am scris de când am devenit jurnalist, în 1978, au însemnat niște reportaje sau opinii despre oameni, lideri, teroriști și state-națiuni care încearcă sentimente de umilință și care își caută demnitatea – acestea fiind cele mai puternice sentimente umane.
Ridic acum această problemă din cauză că s-ar putea ca succesul campaniei lui Joe Biden împotriva lui Donald Trump să depindă de capacitatea sa de a răspunde sentimentului de umilință și de căutare a demnității al multora dintre susținătorii lui Trump, ceea ce Hillary Clinton nu a reușit să facă.
Chiar de prima dată când Trump a candidat pentru președinție, a devenit clar că, de fapt, mulți dintre susținătorii săi cei mai vajnici îi urăsc pe oamenii care îl urăsc la rândul lor pe Trump mai mult decât îi interesează Trump propriu-zis sau deciziile pe care le ia, indiferent cât de îngrozitoare ar fi ele.
Presa le-a administrat zilnic susținătorilor lui Trump o dietă care să le arate cât de revoltătoare este una sau alta dintre acțiunile lui Trump, dar niciuna dintre aceste diete nu le-a redus din sprijin. Pentru că mulți dintre susținătorii lui Trump nu sunt atrași de politica lui. Ei sunt atrași de atitudinea lui – de voința și de evidenta sa plăcere de a-i scoate în șinia întâi pe oamenii pe care ei îi urăsc și care, în opinia lor, se uită la ei de sus.
În opinia mea, umilința este forța cea mai subestimată în politică și în relațiile internaționale. Lipsa demnității explică mult mai bine un comportament decât ar face-o sărăcia datorată lipsei de bani, se arată în materialul publicat de The New York Times.
Oamenii vor suporta greutățile, foamea și durerea. Ei se vor arăta recunoscători pentru locurile lor de muncă, pentru mașini și pentru beneficii. Dar dacă îi faci pe oameni să se simtă umiliți, ei vor riposta nu cu altceva decât cu ferocitate sau nu vor ridica pentru tine niciun deget. După cum observa odată Nelson Mandela, “niciun om nu este mai periculos decât cel care a fost umilit”.
Dimpotrivă, dacă le arăți oamenilor că îi respecți, dacă le recunoști demnitatea, e uimitor câte lucruri te vor lăsa să le spui sau să îi întrebi. Uneori, este de ajuns să-i asculți, dar să-i asculți cu atenție, nu să așteptți doar să termine ce au de spus. Pentru că a-i asculta este cel mai simplu semn de respect. Ceea ce spui atunci când asculți este mai important decât orice alte cuvinte.
Alegătorii democrați obișnuiți au simțit că elitele liberale îi privesc de sus, noii imigranți le iau locul, iar străinii râd de ei. Iar Trump a devenit pumnul în față cu care ei au ripostat pentru toți.
“Biden are dreptate atunci când spune că Trump a dat kix în privința pandemiei, a încălcat normele constituționale și a sporit tensiunile rasiale – toate acestea fiind motive întemeiate pentru a-l înlătura din funcție“, afirmă expertul în filosofie politică de la Harvard, William Sandel, în “Tirania meritului: ce a devenit binele comun?”, o carte despre care s-a vorbit mult.”Dar Biden ar putea cîștiga în această dispută, pierzând totuși alegerile. El trebuie să găsească o cale prin care să demonstreze că îi înțelege pe cei care simt că nu sunt respectați și care sunt împotriva lui Trump tocmai din acest motiv – chiar dacă multe dintre politicile sale nu le sunt de vreun ajutor”.
Cum? Sandel și cu mine ne-am pus creierele la contribuție și ne-am spus, ei bine, Biden trebuie să facă turul ‘țării lui Trump’, concentrându-și atenția asupra zonelor rurale și asupra orașelor din Midwest, și să-i asculte pe cei care formează baza lui electorală, dovedind că află într-adevăr niște lucruri, dar dându-le și un semn de respect.
Apoi, la prima dezbatere prezidențială, Biden ar trebui să îl ignore pe Trump cu bufoneriile sale și să vorbească despre ce a aflat discutând cu eventualii alegători ai lui Trump.
Biden ar putea vorbi despre lucrurile asupra cărora a fost de acord cu ei și despre lucrurile cu care nu a fost de acord, explicând și de ce – acesta fiind un ultim semn de respect. Așa i-ar putea face Biden pe unii dintre credincioșii lui Trump măcar să vadă că ‘Joe, cel al clasei muncitoare din Scranton’ – și nu ‘Don Miliardarul, cel născut cu lingura de argint în gură‘ – este cel care se arată de partea lor și în care se poate avea încredere (un cuvânt foarte important) că va avea grijă de ei.
Când vine vorba despre politică, mulți oameni nu sunt tocmai atenți. Ei ascultă mai mult prin ceea ce simt, dar Biden, mai mult decât oricare alt lider democrat de astăzi, dispune, din acest punct de vedere, de capacitatea de a intra în contact cu ei.
În această campanie, obiectivul lui Trump este acela de a-l despărți pe Biden de susținătorii lui Biden, făcând ca astfel alegătorilor lui Biden să le fie cât mai greu să voteze. Obiectivul lui Biden trebuie să fie acela de a-l separa pe Trump de alegătorii lui Trump, demonstrând că îi respectă și că le respectă temerile, chiar dacă el nu îl respectă pe Trump.