Coronavirusul face ravagii pe întreg globul de luni de zile și nu iartă pe nimeni. În Statele Unite, cea mai afectată țară de pandemie cazurile continuă că crească de la o zi la alta, iar de această dată, Donald Trump a fost și el infectat.
În urmă cu câteva ore, preşedintele american, Donald Trump, a afirmat că şi-a făcut un test COVID-19, dar încă nu are rezultatele, după testul pozitiv al unei colaboratoare apropiate, scrie AFP, citată de agerpres.
„Ea a fost testată pozitiv”, a declarat Donald Trump pentru Fox News, confirmând informaţii de presă referitoare la Hope Hicks, consiliera sa apropiată. „Tocmai mi-am făcut un test, vom vedea”, a adăugat el, precizând că şi soţia sa, Melania, a fost testată.
Între timp, liderul SUA a precizat că nu se știe dacă vor intra sau nu în carantină, însă așteaptă rezultatele testelor.
„Voi avea rezultatele în această seară sau mâine dimineaţă. După cum ştiţi, petrec destul timp cu Hope, ca şi Prima Doamnă”, a continuat el. „Va trebui să intrăm în carantină? Nu ştiu”, a mai spus preşedintele Statelor Unite.
La câteva ore, Donald Trump a anunțat că a intrat în carantină, iar vineri dimineață au venit și rezultatele testelor.
Trump intră în carantină
Într-o postare pe contul de twitter, preşedintele american, Donald Trump, a anunţat că a fost infectat cu noul coronavirus atât el cât și soția sa, la scurt timp după ce aceștia au intrat în carantină.
“Eu și Melania am fost testați pozitiv pentru COVID-19. Vom începe imediat procesul de carantina și recuperare. Vom trece prin asta ÎMPREUNĂ!” a scris Donald Trump pe pagina personală Twitter.
Inițial Donald Trump anunțase tot pe Twitter că una dintre cele mai apropiate consiliere, Hope Hicks a fost testată pozitiv pentru coronavirus.
„Ea a fost testată pozitiv”, a declarat Donald Trump, confirmând informaţii de presă referitoare la Hope Hicks, consiliera sa apropiată. „Tocmai mi-am făcut un test, vom vedea”, a adăugat el, precizând că şi soţia sa, Melania, a fost testată.
Hope Hicks se afla la bordul Air Force One împreună cu preşedintele american când acesta a zburat marţi la Cleveland, în statul Ohio, pentru a participa la dezbaterea electorală cu Joe Biden.